Sorin Dimitriu, condamnat pentru fraude cu fonduri europene, și-a dat demisia de la conducerea CCIB

Sorin Dimitriu, condamnat pentru fraude cu fonduri europene, și-a dat demisia de la conducerea CCIB
Publicat: 24/09/2019, 18:19

„Prin acest gest doresc să protejez imaginea Camerei București de atacurile îndreptate împotriva mea personal, ca urmare a dosarelor de cercetare aflate pe rolul instanțelor. Întreaga mea activitate la conducerea acestei instituții a vizat exclusiv afirmarea acesteia drept un interlocutor credibil în relațiile cu mediul de afaceri, partenerii externi și autorități. Îmi doresc ca această organizație să continue proiectele inițiate pentru promovarea intereselor mediului de afaceri și susținerea parteneriatelor economice”, se arată în scrisoarea de demisie depusă de Sorin Dimitriu, la secretariatul Colegiului de Conducere al CCIB.

În luna ianuarie Sorin Dimitriu a fost condamnat de Tribunalul București la 4 ani și o lună închisoare cu executare, fiind acuzat de fraude cu fonduri europene, decizia nefiind definitivă. Potrivit deciziei Tribunalului București, Sorin Dimitriu a fost condamnat la doi ani pentru folosirea influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine de pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, la alți doi ani și trei luni pentru abuz în serviciu în formă continuată și la doi ani și opt luni pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Pedepsele au fost contopite și la pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare a fost adăugat un spor de un an și cinci luni închisoare.

De asemenea, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 70.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor