Soros și alți manageri de fonduri de hedging câștigă miliarde de dolari din deprecierea yenului
Miliardarul american George Soros și alți manageri de fonduri de hedging înregistrează profituri masive, după ce au mizat că Banca Japoniei și guvernul de la Tokyo vor recurge la deprecierea yenului pentru stimularea economiei.
Soros a câștigat aproape 1 miliard de dolari mizând începând din decembrie pe declinul monedei Japoniei, în timp ce Greenlight Capital – condus David Einhorn, Third Point LLC – Daniel Loeb și Hayman Capital Management – Kyle Bass, au obținut, de asemenea, profituri semnificative din speculațiile pe yen, potrivit cotidianului Wall Street Journal.
Dolarul american s-a apreciat cu circa 17% și euro cu aproape 23% în raport cu yenul în ultimele trei luni.
Declinul rapid al monedei Japoniei a alimentat temeri privind declanșarea unui război global de depreciere a monedelor naționale cu scopul îmbunătățirii sau păstrării competitivității economice.
Temeri privind un astfel de scenariu s-ar fi aflat, în această săptămână, la originea unei declarații comune a G7 în care statele membre reafirmau că nu-și vor stabili ținte pentru cursurile de schimb.
Traderii vor privi cu atenție la reuniunea miniștrilor de finanțe și șefilor de bănci centrale din G20, la sfârșitul acestei săptămâni, pentru semne privind disconfortul statelor membre referitor la deprecierea yenului.
Pentru moment, mulți traderi par să fi ajuns la aceeași concluzie ca Soros și ceilalți manageri de fonduri de hedging, notează Wall Street Journal.
Soros, 82 de ani, pare însă a fi marele câștigător, firma Soros Fund Management, cu active de 24 de miliarde de dolari, având deja un profit de circa 1 miliarde de dolari de pe urma yenului începând de la mijlocul lunii noiembrie.