Șova ANUNȚĂ când poate fi introdusă TAXA PE AUTOSTRADĂ. Vezi câți KILOMETRI de autostradă avem și la cât trebuie să ajungem ca să schimbăm sistemul de taxare
„Din perspectivă tehnică lucrurile stau așa: în momentul în care introduci taxare pe kilometru, obiectiv asumat la nivelul Comisiei Europene, sistemul trebuie să fie compatibil cu vinieta, așa-zisa rovinietă. Tipul acesta de taxare ar trebui implementat în România, după ce oferta din partea statului român de circulație pe autostradă depășește 1.000 de kilometri, probabil, minimum 1.500 de kilometri. La o ofertă atât de redusă, încă, ar fi neeconomicos, din punct de vedere financiar să eliminăm rovinieta și să introducem un sistem de taxare”, a declarat Lucian Șova, ministrul Transporturilor, după ședința Comisiei de transporturi a Camerei Deputaților.
„Estimările mele au fost făcute că am putea pune în circulație în jur de 60 de kilometri de autostradă, iar acest obiectiv ni-l vom atinge. Așa cum au evoluat șantierele, apreciez, că, într-o variantă optimistă, ar putea fi vorba de până la 80 de kilometri de autostradă, pe care, până la 31 decembrie 2018, să se poată circula”, a mai spus Lucian Șova.
La finele anului trecut, rețeaua de autostrăzi din România se întindea până la aproape 750 de kilometri, dintre care aproximativ 540 de kilometri au fost finalizați între 2004 și 2017.
În data de 12 septembrie, Ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, a precizat, că s-ar putea introduce taxe pentru autostrăzile din România, deoarece în acest fel se întreține infrastructura rutieră și a dat ca model țările europene unde se aplică aceste taxe. „Sistemul acesta de operare trebuie să fie pus undeva în seama unui privat. Uitați-vă la câte activități trebuiesc derulate, fie de reparație de drumuri, fie de întreținere și așa mai departe, iarnă-vară. Știți foarte bine că, în afara țării, sunt astfel de mecanisme aplicate”, a detaliat Teodorovici.
Ministrul Transporturilor a reamintit că omologul său de la Finanțe a răspuns unei întrebări legate de finanțarea autostrăzilor în parteneriat public-privat (PPP). „Este clar că, mai devreme sau mai târziu, se va introduce taxarea pe autostrăzi, în mod exclusiv, în funcție de cât se circulă pe ele, după modelul utilizatorul plătește”, a subliniat Șova.