Șova, despre Portul Constanța: „Dacă ar fi o ilegalitate, suntem în plină tentativă. Să ne ridice”
Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă la Mediaș, județul Sibiu, dacă a semnat pentru transferul unor acțiuni ale Portului Constanța către Consiliul Local și a răspuns afirmativ, transmite corespondentul Mediafax.
„Domnul președinte Băsescu, când vorbește de probleme juridice, se împiedică-n șireturi, ca să spun așa. Normal că am semnat. E foarte greșit informat domnia sa. Vreau să vă spun că transferul a 13 la sută din ceea ce deține Ministerul Transportului, care are 60 la sută în acest moment, este operațiunea care se face în conformitate cu regulile Uniunii Europene. Comisia Europeană este informată despre această operațiune și aspectele tehnice ale operațiunii nu vor fi realizate decât în conformitate cu înțelegerea pe care o vom avea și cu Comisia Europeană. Ce vorbește dânsul de infracțiuni…”, a declarat Șova.
Acesta a afirmat că, dacă la Constanța ar fi vorba despre o ilegalitate, având în vedere că tentativa la o infracțiune se pedepsește, ar trebui să fie „ridicați” toți cei implicați.
„Vreau să vă spun o chestie anecdotică și juridică. Dacă acest transfer ar reprezenta o infracțiune, având în vedere că s-a făcut anunțul public, s-a asumat politic, la Ministerul Transporturilor a semnat toată lumea, terminând cu mine, înseamnă că ne aflăm în plină tentativă. Ori tentativa la o infracțiune se pedepsește din timpul lui Iustinian. Așa că, dacă ar fi o tentativă, ar trebui să ne ridice de aici, de la sediu (sediul PSD Mediaș – n.r.), direct de la dumneavoastră. Nu mai așteptăm, nu ne lasă cineva să comitem infracțiunea și ne ridică din fază de tentativă”, a afirmat Șova.
Președintele Traian Băsescu spunea, joi, că „ultima aventură pe care se pregătește să o livreze premierul Ponta” este o hotărâre de Guvern de transfer al unui pachet de acțiuni ale Portului Constanța către Primăria condusă de Radu Mazăre, calificând demersul drept o „o ilegalitate majoră”.
El se referea la „transferul unui pachet de acțiuni către Primăria Constanța, în așa fel încât statul să piardă pachetul majoritar”, în condițiile în care în momentul de față statul deține 60% din aceste acțiuni, Consiliul Local 20%, iar Fondul Proprietatea alte 20%.
„Prin proiectul unei Hotărâri de Guvern care este trimisă spre avizare, Victor Viorel vrea să transfere către clanul de la malul mării 13% din acțiunile statului, ceea ce înseamnă că domnul Mazăre va deține 33% din acțiuni, Fondul Proprietatea 20%, iar statul român pierde pachetul majoritar ajungând la 47%. Acest lucru este interzis de legislația în vigoare”, comenta șeful statului.
El spunea că Portul Constanța este declarat de mai multe acte nomative ca fiind infrastructură strategică, iar în legislația care reglementează activitatea regiilor se specifică faptul că nu există transfer gratuit de acțiuni și nu se poate pierde pachetul majoritar de 51%.
Președintele îi avertiza pe cei care trebuie să avizeze hotărârea că „foarte probabil vor trebui să răspundă în fața legii”.
„Ilegalitatea este majoră și sfatul meu către cei care vor fi împunși să semneze și să avizeze această hotărâre este să nu o semneze. Eventual să îl lase pe Victor Viorel să o semneze singur”, spunea Băsescu.