Spunem ADIO bancnotei de 500 DE EURO. Cele rămase în circulație își mențin valabilitatea
Începând cu 27 ianuarie 2019, 17 dintre cele 19 bănci naționale ale țărilor din Zona Euro vor înceta emiterea de bancnotelor de 500 de euro, anunță Banca Central Europeană. Din motive logistice și pentru asigurarea unei tranziții mai line, Germania și Austria vor face același lucru începând din 26 aprilie 2019.
Bancnotele existente în circulație își vor păstra valoarea și vor putea fi folosite în continuare în mod legal.
Motivul principal al deciziei BănciiCentral Europene este că bancnota de 500 de euro (poreclită „Bin Laden”) este intens utilizată în infracțiuni economice sau în finanțarea unor activități teroriste. De exemplu, 1 milion de euro în bancnote de 500 cântărește puțin peste 2 kilograme, în timp ce aceeași sumă, în bancnote de 50 de euro, ar cântări peste 20 kg. La 1 ianuarie 2019, se aflau în circulație în lume 521.630.046 de bancnote de 500 de euro, cu o valoare totală de 260.815.023.000 euro.
Decizia care este aplicată din 27 ianuarie a fost luată cu trei ani în urmă, scrie qz.com, care amintește că BCE nu a mai tipărit bancnote noi de 500 de euro din 2014. Economistul Kenneth Rogoff (Harvard Univesity, fost economist șef al FMI), care susține de 20 de ani ideea renunțării totale la banii cash în favoarea cardurilor, apreciază că pasul făcut de europeni este mult prea mic. Deși este evident că bancnotele cu valori mari sunt folosite pentru a ascunde în seifuri sume obținute prin evaziune fiscală, trafic de droguri sau alte infracțiuni, Rogoff susține că guvernele nu vor renunța la cash, deoarece aduce în continuare câștiguri fabuloase.
Când tipăresc bani, băncile naționale încasează diferența dintre costurile tipăririi bancnotelor și valoarea nominală a acestora, ceea ce le asigură independența. Deși pierderile datorate corupției sunt mai mari, bțncile nu au găsit deocamdată altă soluție să obțină venituri, amintește Rogoff. El susține că eliminarea banilor cash trebuie să înceapă cu bancnotele cu valori mari, pentru că, dacă societatea va trece la banii electronici prea rapid, bătrânii, săracii și cei fără adăpost vor întâmpina mari probleme.
Printre motivele pentru care oamenii sunt reticenți la ideea sa, Kenneth Rogoff enumeră:
– banii electronici sunt prea ușor de urmărit de autorități;
– mulți oameni nu s-au dezobișnuit să-și gestioneze bugetul folosind banii cash;
– multă lume nu are încredere în bănci sau nu vrea să plătească comisioane bancare pe care le consideră nejustificate.
Utilizarea bancnotei de 500 de euro în astfel de scopuri a devenit evidentă, potrivit unui raport Europol din 2015. Deși reprezintă o treime din valoarea totală de euro de pe piață, foarte puține bancnote de 500 de euro mai sunt folosite pentru plăți, iar clienții care plătesc cu ele sunt priviți cu suspiciune de toată lumea.
262.000 de bancnote euro contrafăcute au fost găsite în circulație în ultimele 6 luni din 2018, se arată într-un raport al BCE, în scădere cu aproape 50% față de acum 3 ani. 80% dintre falsuri vizează bancnotele de 20, respectiv 50 de euro, pe care cei ce le încasează nu le verifică întotdeauna suficient de atent. 96,7% din falsuri au fost descoperite în țările din Zona Euro. În prezent, se află în circulație în lume 22 de miliarde de bancnote euro, în valoare totală de 1,2 trilioane de euro.