Prima pagină » Economic » Statul are în vedere suplimentarea fondurilor pentru programul „Prima Casă”. Când urmează să fie dată decizia

Statul are în vedere suplimentarea fondurilor pentru programul „Prima Casă”. Când urmează să fie dată decizia

Statul are în vedere suplimentarea fondurilor pentru programul
Autoritățile au în vedere suplimentarea fondurilor pentru programul "Prima Casă" după epuizarea fondurilor existente, estimată pentru septembrie-octombrie, discuțiile sunt avansate în acest sens și se poate ajunge la o decizie în circa două săptămâni, a declarat Aurel Șaramet, președintele FNGCIMM, citat de Mediafax.

 Autoritățile au în vedere suplimentarea fondurilor pentru programul „Prima Casă” după epuizarea fondurilor existente, estimată pentru septembrie-octombrie, discuțiile sunt avansate în acest sens și se poate ajunge la o decizie în circa două săptămâni, a declarat Aurel Șaramet, președintele FNGCIMM, citat de Mediafax.

„Se are în vedere (suplimentarea fondurilor pentru „Prima Casă” – n.r.). Fac precizarea că cel puțin până la mijlocul lunii septembrie, poate chiar octombrie actualele sume sunt valide și funcționale, dar sunt discuții avansate cu Ministerul Finanțelor pentru a se suplimenta acest program”, a afirmat Șaramet la un seminar pe tema garantării creditelor, întrebat dacă vor fi suplimentate fondurile pentru Prima Casă.

El nu a putut spune ce sume vor fi disponibile suplimentar, fiind încă analizate variantele, iar o decizie ar putea fi luată în una-două săptămâni.
„Că va fi de 100 milioane, 200 milioane sau 400 milioane, nu vă pot da această precizare, dar sunt analize și, după știința mea, în maxim o săptămână, poate două săptămâni se va lua o decizie în acest sens”, a spus Șaramet.

Valoarea finanțărilor acordate prin programul „Prima Casă” în acest an a ajuns la 490 milioane euro, pentru 13.000 de beneficiari, iar pentru acest an mai sunt disponibile fonduri de 300 de milioane de euro, care se vor epuiza însă în circa trei luni, dacă se va menține ritmul actual de contractare.

Astfel, de la lansarea programului, în 2009, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a acordat 94.000 de garanții, valoarea finanțărilor ajungând la aproape 3,5 miliarde de euro.

Valoare medie a finanțării accesate pe toata perioada de derulare a programului este de circa 39.000 euro, iar 28% din valoarea garanțiilor acordate a fost destinată achiziției de imobile construite între anii 2008 și 2013. Rata de default se menține scăzută, la doar 0,1% din totalul creditelor acordate.

Raluca Ghinea, [email protected]

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit