Statul german a scos la licitație 5% din acțiunile Deutsche Post, cel mai mare operator european de servicii poștale, la prețul de la 942 milioane euro
Banca germană de dezvoltare KfW Group, controlată de stat, a scos la licitație o participație de 5% la gigantul Deutsche Post, cu un preț pornind de la 942 milioane euro, după ce acțiunile companiei au crescut la maximul ultimilor patru ani, transmite Bloomberg.
KfW a scos la vânzare 60 de milioane de acțiuni, iar dacă licitația se va încheia cu succes participația băncii va scădea la 25,5%, potrivit unui comunicat al instituției financiare.
„Am observat că bursa și-a revenit în ultimele săptămâni și că acțiunile companiei sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, astfel că ne-am gândit că o tranzacție ar fi oportună”, a declarat pentru Bloomberg purtătorul de cuvânt al KfW, Charis Poethig.
Acțiunile sunt oferite la prețuri variind între 15,7 euro pe acțiune și cotația bursieră actuală. Deutsche Post a închis joi la Frankfut la 15,98 euro, în urcare cu 2,7%, cel mai ridicat nivel din septembrie 2008. Valoarea de piață a companiei este de 19,3 miliarde euro.
Statul german a vândut pentru prima dată acțiuni la Deutsche Post pe piața publică în noiembrie 2000.
KfW strânge bani petnru a cumpăra o participație de 7,5% la grupul aeronautic EADS, proprietarul producătorului de aeronave Airbus, pachet deținut în prezent de Daimler, compania-mamă a Mercedes-Benz.
Deutsche Post, cel mai mare operator european de servicii poștale, a înregistrat un profit net de 2,6 miliarde euro pentru trimestrul al doilea, depășind estimările. Compania este cel mai mare operator de transporturi aeriene și maritime din lume, după volum, și a evitat impactul crizei datoriilor de stat prin expansiunea afacerilor de livrări expres și transport de mărfuri pe piețele emergente, stabilizând totodată profiturile diviziei de poștă.
Grupul american United Parcel Service, cunoscut ca UPS, cea mai mare companie de livrări de colete poștale, se extinde agresiv în Europa prin achiziționarea operatorului olandez TNT Express pentru 5,16 miliarde euro. Dacă va reuși preluarea TNT, UPS ar concura în Europa pe picior de egalitate cu grupul DHL.
DHL vrea să genereze peste cinci ani cel puțin o treime din venituri pe piețele asiatice, de la 20% în prezent, cu centre extinse de operațiuni în Shanghai și Hong Kong.
Aranjorul licitației KfW pentru vânzarea acțiunilor la Deutsche Post este Bank of America Merrill Lynch, din SUA. KfW și Daimler vor să finalizeze transferul acțiunilor EADS până la sfârșitul acestui an, a declarat în luna mai președintele EADS Bodo Uebber, în același timp director financiar executiv la Daimler.