Statul va propune furnizorilor de curent și gaze o posibilă soluție, în cazul în care nu va putea plăti. Explicațiile ministrului Sebastian Burduja
Autoritățile vor avea, luni, o întâlnire cu furnizorii de energie electrică și gaze naturale, și cu bancherii, pentru a le propune o soluție de avarie, în cazul în care ar întârzia banii de la stat pentru acoperirea costurilor acestora aferente schemei de plafonare – compensare, a anunțat, sâmbătă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferință de presă susținută la CET Sud.
Ministrul Energiei a explicat, sâmbătă, că autoritățile caută soluții pentru a preveni eventuale blocaje, în cazul în care fondurile disponibile pentru decontarea cheltuielilor pe care le suportă furnizorii în schema de compensare – plafonare.
„Din perspectiva Ministerului Energiei schema de plafonare-compensare funcționează, ea a asigurat un cost al e energie electrice și al gazelor foarte corect pentru români, redus. Ne gândim că sunt 5 milioane de gospodării care au plătit factură la curent 35 de lei pe lună, este totuși o sumă rezonabilă”, a spus ministrul Energiei.
„Schema e în vigoare până în martie 2025 și în acest moment, inclusiv ieri, am găsit o soluție prin care să asigurăm acest flux de fonduri care compensează furnizorii pentru prefinanțarea, de fapt, a acestor facturi. Diferența dintre prețul la factură și prețul din piață este suportată de companiile din furnizare. Ei vin cu facturile la ANRE la validare și ANRE-ul ni le trimite nouă și Ministerului Muncii pentru consumatorii non-casnici și respectiv casnici”, a spus, sâmbătă, ministrul Energiei.
Discuții cu Ministerul Finanțelor
Sebastian Burduja i-a mulțumit colegului său din Guvern, Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, cu care a discutat pe larg, vineri, înainte de ședința în care Guvernul Ciolacu a adoptat noi măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
De amintit că Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a solicitat Guvernului, miercuri, să îşi respecte obligaţiile asumate faţă de consumatorii de energie, reclamând atunci, printr-un comunicat de presă, că Guvernul limitează plata schemelor de compensare a clienților de energie electrică și gaz, printr-un articol al proiectului recent de Ordonanță de Urgență pentru reducerea cheltuielilor bugetare.Conducerea ACUE semnala, înainte de ședința de Guvern, că măsura propusă de Ministrul Finanțelor va bloca, practic, tot lanțul energetic, prin incapacitarea achiziției de energie și a plăților pe întregul lanț: de la producător, transportator, la distribuitor și bugetul de stat.
„Vreau să-i mulțumesc domnului ministru Boloș că ieri dimineață, înainte de ședința de Guvern, am avut o amplă discuție și a găsit o formulă pe ordonanța de urgență de ieri astfel încât să nu nelimităm doar la sumele din fondul de tranziție, ci să găsim și alte sume legal constituite, așa cum arată textul”, a spus Sebastian Burduja.
„A fost o întâlnire de lucru de o oră și jumătate și am apreciat foarte mult că domnul ministru și-a alocat întreaga dimineață înainte de ședința de guvern să stea de vorbă cu specialiștii din Ministerul Energiei și cu ANRE și am trecut prin tot, ci de ce este nevoie de aceste sume, de ce în continuare există compensări, deși prețurile în piață au scăzut – dar să știți că valoarea compensărilor de azi versus cea de acum un an sau de acum un an și jumătate este mult, mult mai mică și de 10 ori sunt mai mici sumele. Deci această schemă se dovedește că sustenabilă. Trebuie ca Ministerul Energiei și în primul rând, împreună cu Ministerul de Finanțe și pe baza experienței de ieri sunt convins că domnul Boloș va fi un partener de dialog în continuare foarte corect, vom găsi resurse să putem plăti aceste fonduri”, a declarat ministrul Energiei.
Sebastian Burduja a prezentat sâmbătă și varianta de rezervă, în cazul în care este riscul ca fondurile de la stat să nu fie suficiente pentru acoperirea plăților.
„Mai mult decât atât, pentru că e o preocupare în rândul companiilor de furnizare – «Ce facem dacă nu vin acești bani de la buget?» – luni dimineață vom avea o întâlnire cu companiile din furnizare și cu câteva instituții bancare pentru a gândi împreună o formulă de factoring care să dea practic acest respiro companiilor din furnizare, să poată obține credite mai ieftine și băncile să aibă certitudinea că la un moment dat și cu siguranță, și o spun, aceste sume vor fi plătite de statul român”, a precizat Sebastian Burduja.
„Din dialogul pe care am companiile din furnizare, așa cum a ieșit ordonanța de ieri, cu miliardele pe care noi am reușit să le plătim în lunile anterioare, inclusiv printr-o nouă ordonanță de urgență în care am luat bani și din fondul de solidaritate, nu ne așteptăm să existe blocaje sau probleme fie blocaje.
„Banii pentru compensare, spune ordonanța de ieri, vin din Fondul de Tranziție și din alte surse legal constituite. Asta dă siguranță companiilor din furnizare, dar și băncilor, să poată în continuare credita aceste companii și să se asigure că nu există sincope, astfel încât consumatorul să nu aibă se suferit”, a spus Sebastian Burduja, în conferința de la CET Sud.
Teoretic, potrivit bancherilor, factoringul este un serviciu de finanțare prin intermediul căruia banca cumpără facturile unei companii în schimbul unei sume de bani acordate imediat. Atunci când o bancă oferă acest serviciu, aceasta acționează ca un factor, devenind proprietarul facturilor și a tot ceea ce presupune acest lucru, precum asumarea riscului de neplată.
Cu această ocazie, ministrul Energiei a ținut să clarifice un articol de presă, pe baza datelor Oficiului European de Statistică, potrivit cărora România are printre cele mai mari prețuri la energie electrice și gaze naturale. „Eurostat colectează practic că tarifele din contracte, dar cetățenii plătesc tarifele plafonate. Deci, atunci când luăm în calcul tariful plafonat, de fapt România la gaze are al patrulea cel mai ieftin gaz din toată Uniunea Europeană și e important să spunem asta și la energie electrică, suntem undeva pe locul 16-17”, a spus ministrul Energiei.