Stoica: Suntem gata să virăm banii. Așteptăm să vedem dacă vânzătorul și-a îndeplinit toate obligațiile. Ce spune ministrul Transporturilor
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat vineri că instituția pe care o conduce și-a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau potrivit contractului de privatizare a CFR Marfă, și că GFR trebuie să plătească până luni restul sumei de 170 de milioane de euro, pentru pachetul de acțiuni majoritar de la CFR Marfă.
Replica a venit după ce Gruia Stoica, patronul GFR, a reiterat faptul că este gata să vireze cele 170 de milioane de euro, dar că așteaptă să vadă dacă și vânzătorul – Ministerul Transporturilor – și-a îndeplinit toate obligațiile.
„Am banii, în nici un caz nu sunt din surse ilegale. (…) Există banii, suntem pregătiți să plătim. Așteptăm să vedem dacă vânzătorul și-a îndeplinit obligațiile contractuale”, a spus vineri Gruia Stoica, adăugând că discuțiile cu Transporturile sunt în derulare. Afirmația a fost făcută după discuțiile cu membrii Comisiei de Privatizare a CFR Marfă privind stadiul îndeplinirii obligațiilor contractuale ale vânzătorului.
„Nu s-a terminat încă confruntarea, o să vedem după aceea, mai târziu o să vă dau o declarație cu privire la acest lucru”, a declarat omul de afaceri, la ieșirea din Ministerul Transporturilor, citat de Mediafax.
La insistențele presei de a preciza dacă va vira cel târziu luni cele 170 de milioane de euro, chiar dacă avizul Consiliului Concurenței nu are cum să fie acordat până atunci, Stoica a adăugat că „sunt mult mai multe condiții contractuale ce trebuie îndeplinite, nu numai avizul Consiliului Concurenței „, a spus Stoica, fără să precizeze dacă în opinia lui este vreo condiție ce nu ar fi fost îndeplinită de vânzător. „Nu riscăm 30 de milioane de euro de dragul de a risca”, a mai spus el.
Premierul Ponta a anunțat joi că ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, îi va convoca la minister pe consultanți și pe angajații care au lucrat la privatizarea CFR Marfă pentru a stabili soluția juridică în acest caz, respectiv oprirea sau continuarea contractului încheiat cu câștigătorul procedurii, potrivit Mediafax.
Termenul limită de plată de către GFR a sumei de 170 milioane euro pentru preluarea a 51% din acțiunile CFR Marfă rămâne 14 octombrie, dată după care Ministerul Transporturilor va anunța cum va fi finalizată procedura de privatizare, a declarat joi ministrul de resort, Ramona Mănescu.
Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată pe 14 august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a transferului de proprietate fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv 13 octombrie.
Potrivit acestei hotărâri, transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acțiuni ce face obiectul vânzării-cumpărării se realizează la data îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:
– emiterea de către Consiliul Concurenței a unei adrese sau decizii în conformitate cu Legea concurenței și/sau emiterea unui asemenea document de către alte autorități de concurență competente;
– finalizarea de către vânzător a conversiei creanțelor deținute de stat asupra societății la data semnării contractului și definitivarea structurii capitalului social al societății ca urmare a operațiunii de majorare de capital în baza conversiei;
– obținerea de către vânzător, după caz, de la finanțatorii interni și externi ai societății, a acordului acestora cu privire la modificarea structurii acționariatului societății, ca efect al încheierii prezentului contract, iar acordul astfel obținut nu include condiții mai oneroase pentru societate față de termenii aplicabili potrivit contractelor de finanțare la data semnării;
– creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător vânzătorului, reprezentând prețul de cumpărare;
– semnarea declarației privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acțiuni în registrul acționarilor și de acțiuni al societății.