Studiu BERD: Care este, de fapt, amploarea corupției în România
Firmele mari se plâng cel mai des cu privire la concurența pe care o au din partea sectorului informal, nefiscalizat. În schimb, firmele mici au reclamat că nu au acces la o forță de muncă bine calificată.
Analize anterioare ale BERD au relevat că lipsa unei forțe de muncă bine calificate reprezintă una dintre primele trei probleme reclamate de firmele care activează în România, în acest top nefiind menționată și problema corupției.
„Corupția a rămas o problemă serioasă în România, în ciuda îmbunătățirii semnificative înregistrate în 2008-2009. Plățile informale sau cadourile au fost așteptate sau solicitate de la 13% din firmele care au solicitat un permis de construcție, de la 5,4% din firmele care s-au întâlnit cu angajați din administrația fiscală și 5,8% din firmele care au solicitat o autorizație de funcționare – la fel sau sub media din statele din Europa de Sud Est, dar peste media țărilor membre UE din Europa Centrală și statele Baltice”, se arată în raport.
Managerii chestionați au declarat că au consumat aproximativ 18% din timpul lor pentru chestiunile legate de reglementări fiscale, cu 6 puncte procentuale mai mult decât în urmă cu cinci ani, când a fost realizat raportul anterior. Media în statele din Europa de Sud-Est este de 14,3%.
Activitatea netaxată și nedeclarată reprezintă 28% din PIB-ul național, potrivit datelor BERD, România fiind a doua țară din Uniunea Europeană, după Bulgaria, în ceea ce privește ponderea în PIB a economiei negre.
În schimb, România a redus frecvența cu care trebuie efectuată plata taxelor, în prezent, companiile trebuind să-și achite taxele de două ori pe an, nu în fiecare trimestru.
Un alt aspect reclamat de patroni este accesul dificil la finanțare, aceasta fiind pe locul întâi între constrângeri în analizele realizate de BERD în Armenia, Croația, Rusia și Mongolia, și printre primele trei constrângeri în alte 14 țări.
BERD și Banca Mondială au realizat a cincea ediție a sondajului Business Environment and Enterprise Performance Survey (BEEPS) în 2013/2014.