Subway deschide primul restaurant drive-thru din România
Noul restaurant este deschis în cadrul stației Petrom Veștem de la intrarea în orașul Sibiu și este a doua unitate deschisă în oraș și primul de tip drive-through din țară.
„Din dorința de a simplifica drumurile clienților noștri și a economisi timpul petrecut în trafic, ne-am gândit să le oferim o gustare, la pachet cu alimentarea cu combustibil a autovehiculului. Personalul restaurantului a fost selectat în urma unui proces riguros de testareși este pregătit să onoreze un număr mare decomenzi într-un timp record, pentru a veni în sprijinul celor care își petrec o mare parte din zi în trafic”, a declarat Andrei Trifan, într-un comunicat development Agent Subway Romania.
Restaurantul are o suprafață de 160 metri pătrați și are capacitatea să asigure servirea a peste 64 persoane zilnic.
„Restaurantul este amplasat într-o locație strategică, la intrarea pe autostrada Sibiu-Nădlac, una dintre cele mai importante autostrăzi, cu un trafic ce depășește un million de autovehicule zilnic. Inaugurarea noului restaurant marchează al 20-lea restaurant Subway din România și urmărește ruta internațională de dezvoltare a rețelei de restaurante, care în curând va depăși 42.000 de restaurante deschise la nivel mondial”, se menționeză în comunicat.
Primul restaurant Subway din România a fost deschis în 2012, în București, rețeaua având acum unități în Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Ploiești, Pitești, Suceava și Sibiu.
Subway are cea mai mare rețea de restaurant din lume.