Superstiția lui Isărescu legată de rezerva de aur: „De câte ori am trecut peste 100 de tone, România a pățit ceva”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a reluat ideea că rezerva de aur nu mai trebuie să crească, arătând că de câte ori s-a depășit nivelul de 100 de tone „România a pățit ceva”, declarația venind la câteva zile după ce Guvernul a pregătit un proiect în vederea deschiderii exploatării Roșia Montană.

„Eu am o învățătură. Este cam pesimistă. Deci eu nu vreau să mai crească rezerva de aur, personal, sunt aici peste 100 de tone, pentru că sunt superstițios. De câte ori am trecut peste 100 de tone România a pățit ceva. De data asta să rămânem la 100 de tone, este suficient de mult, 103 tone”, a declarat luni Isărescu la Simpozionul anual de istorie și civilizație bancară „Cristian Popișteanu”, cu tema „Aurul în istoria băncilor centrale”, ediția a XXI-a, găzduit de BNR.

De-a lungul timpului, șeful băncii centrale a avut mai multe intervenții în care a afirmat că nu mai dorește creșterea rezervei de aur din superstiție.

El și-a amintit că în anul 1990, la două ore după ce a fost numit guvernator al băncii centrale, a mers la tezaur.

„De ce? Ca să ating aurul, era și ultima rezervă tangibilă a Românei și ca să capăt încredere. M-a întrebat cineva cum am rezistat (ca guvernator, o perioadă îndelungată – n.r.). Probabil că am luat ceva magie din tezaurul, mic atunci, nu aveam decât vreo 64 tone de aur, suficient ca să îmi dea încredere pentru câțiva ani buni, cel puțin. În prezent, suntem la al doilea ciclu pe care îl trăiesc, de explozie a prețului aurului”, a spus Isărescu.

Aurul s-a apreciat timp de 12 ani consecutivi până în luna septembrie a anului 2011, când a atins prețul record de 1.923,7 dolari pe uncie (aproximativ 61,8 dolari pe gram). Ulterior, cotația metalului prețios a intrat pe o pantă predominant descendentă și se plasează acum la aproape 30% sub nivelul record din 2011. Totuși, cotațiile sunt mult peste cele din urmă cu opt ani, când uncia se tranzacționa la circa 400 de dolari.

Guvernul va crea o nouă companie care se va ocupa exclusiv de proiectul Roșia Montană, operațiune deja planificată într-un document în care este menționat că proiectul poate genera venituri și încasări bugetare de mai multe miliarde dolari, poate relansa industria minieră și crea locuri de muncă.

Noua companie, care va fi denumită „Minvest Roșia Montană”, va prelua de la Minvest Deva pachetul de 19,3% din acțiuni deținut la societatea Roșia Montană Gold Corporation, va avea ca obiect principal de activitate servicii anexe pentru „extracția mineralelor” și va funcționa doar în subordinea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, Dan Șova (PSD).

Societatea Roșia Montană Gold Corporation este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, cu 80,46% din capitalul social, în spatele companiei fiind nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz și Thomas Kaplan.

Compania deține la Roșia Montană (județul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint.

De la înființarea Băncii Naționale a României, în 1880, rezervele de aur au fluctuat în funcție de evenimente istorice – războaie și decizii politice -, dar și de ciclurile de creștere economică.

România avea mai puțin de 15 tone de aur în rezerva Băncii Naționale (BNR) la sfârșitul secolului al XIX-lea, imediat după înființarea instituției, și a atins recordul istoric în 1940, când deținea aproape 140 de tone din metalul prețios, ocupând locul al 12-lea în lume.

BNR avea în 1940 mai mult aur în rezervă decât băncile centrale din Italia, Australia, Grecia, Brazilia sau Norvegia, și ușor mai puțin decât Japonia, reiese din datele World Gold Council.

Astfel, România avea în anul 1900, la începutul secolului XX, 10,5 tone de aur. Rezerva s-a dublat în următorii cinci ani și a ajuns la 22,5 tone în 1905, pentru ca apoi să urce constant până în 1940, când a atins maximul de 139,88 tone.

Un important punct de inflexiune în această direcție este perioada 1915-1920, când România a predat Rusiei tezaurul. Astfel, BNR avea mai puțin de 2 tone de aur în 1920, însă rezerva a revenit în următorii cinci ani pentru a ajunge la aproape 73 de tone în 1925, de la 64,1 tone în 1915, cu un an înainte de semnarea decretului de predare a Tezaurului.

După cel de-Al Doilea Război Mondial urmează o perioadă de trei decenii în care datele privind rezerva de aur a BNR lipsesc din statisticile World Gold Council.

Raportările reapar însă din 1973, la scurt timp după ce România a devenit membru al Fondului Monetar Internațional. Statul avea atunci rezerve de aur de 71 de tone, care au crescut constant până în 1985, când au ajuns la 119 tone.

Rezerva s-a înjumătățit însă în 1987, la 48 de tone, și a continuat să scadă în 1988, la 45 de tone, după decizia lui Nicoale Ceaușescu de a vinde aur pentru a rambursa datoria de stat. Spre sfârșitul lui 1989, BNR a cumpărat aproximativ 20 de tone, rezerva revenind la 68 de tone.

După 1989, rezerva de aur a României a crescut constant până în 1999, fiind menținută de BNR la 103-105 tone din 2000 până în prezent.

Potrivit lui Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, banca centrală nu a mai cumpărat aur după anul 1999 din cauză că a fost introdusă taxa pe valoarea adaugată, care a făcut ca aurul din intern să fie mai scump cu 24%.

În prezent, rezerva de aur se situează la 103,7 tone (4,17 miliarde euro), ceea ce plasează România pe poziția a 34-a în calsamentul privind rezervele de aur, condus de SUA cu peste 8.000 de tone.