SUTE DE MILIOANE de euro plătite de Comisia Europeană în conturile României. Au fost finanțate proiecte de INVESTIȚII. „Suntem bine poziționați pe drumul pe care îl parcurgem” (Chesnoiu, AFIR)
Comisia Europeană (CE) a comunicat oficial României că a aprobat rambursarea a 348.319.323,64 euro, la finalul lunii ianuarie 2020, pentru proiectele de investiții finanțate prin PNDR 2020, dar și plățile compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA), este anunțul făcut joi, 6 februarie 2020, de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Suma reprezintă cheltuieli efectuate prin AFIR și solicitate pentru decontare de către țara noastră în perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2019.
„Astfel, conform informării primite de la Banca Națională a României, acești bani au intrat efectiv în conturile statului român în data de 5 februarie 2020”, au precizat vocile autorizate ale Agenției.
Potrivit precizărilor directorului general al AFIR, Adrian Chesnoiu, decontarea de către Comisia Europeană a sumelor solicitate reprezintă, pe lângă banii care intră efectiv în bugetul de stat, și o certificare a corectitudinii plățiilor efectuate de către AFIR pentru investițiile realizate de fermieri, antreprenori, autorități publice.
„Se poate spune ca este un rezultat direct al demersurilor administrative și procedurale pe care le-am aplicat pentru îmbunătățirea implementătării proiectelor și decontarea cheltuielilor realizate de către beneficiarii PNDR. Este un semnal important care subliniază faptul că suntem bine poziționați pe drumul pe care îl parcurgem”, a mai declarat Chesnoiu intr-o intervenție telefonică pentru Gândul.info.
Până la această oră, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 4,6 miliarde de euro pentru investițiile în agricultură și dezvoltarea durabilă a mediului rural finanțate prin PNDR 2020.
AFIR a plătit 56 de milioane de euro în luna ianuarie pentru investiții
Potrivit aceleiași surse, AFIR a autorizat și a efectuat plăți către fermieri, antreprenori și autorități publice, în luna ianuarie 2020, în valoare totală de 56,2 milioane de euro, din care 48,07 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, restul fiind asigurat din bugetul național.
„Precizăm că plățile au fost efectuate pentru decontarea cheltuielilor realizate de beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru proiecte de investiții în agricultură”, se menționează într-o informare transmisă de instituție.
Cea mai mare valoare a plăților efectuate o reprezintă suma virată către fermierii care au realizat investiții în exploatații agricole prin submăsura 4.1, respectiv 13,02 milioane de euro.
De asemenea, Grupurile de Acțiune Locală (GAL) au beneficiat de plăți în valoare de 8,10 milioane de euro prin intermediul submăsurii 19.2 (Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală).
AFIR a plătit 7,97 milioane de euro către autoritățile locale, sumă aferentă proiectelor finanțate prin submăsura 7.2 (Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică).
Plățile efectuate de AFIR în contul tinerilor fermieri, prin intermediul submăsurii 6.1 se ridică la 4,75 milioane de euro. De asemenea, au fost plătite 4,77 de milioane de euro beneficiarilor submăsurii 4.3 (Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice).
Alte 3,76 milioane de euro au ajuns la procesatori care au obținut finanțare prin submăsura 4.2 (Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole).
AFIR a efectuat plăți în valoare de 3,43 milioane de euro către fermierii care au investit în exploatații pomicole cu sprijin obținut prin submăsura 4.1a.
Plățile efectuate de către Agenție pentru investițiile finanțate în sectorul non-agricol, prin submăsurile 6.2 și 6.4, se ridică la valoarea cumulată de 3,07 milioane de euro.