Prima pagină » Economic » Țara europeană care ar putea intra din nou în recesiune

Țara europeană care ar putea intra din nou în recesiune

Țara europeană care ar putea intra din nou în recesiune
Deteriorarea climatului investițional și creșterea economică slabă stârnesc temeri că Portugalia ar putea avea nevoie de un nou bailout după cel din 2011, scrie The Wall Street Journal.

Temerile se văd cel mai bine la oamenii de afaceri. Joaquim Beato este președintele Molde Faianças, un producător de ceramică. În mod normal, spune el, ar investi o parte din profit în cercetare și dezvoltarea de noi produse. Însă pentru că vânzările nu merg bine, Molde Faianças nu va cheltui niciun ban în acest sens. Beato este prudent. El crede că vânzările companiei în Europa de vor diminua deoarece economiile de pe continent încetinesc, iar acest lucru va avea ca rezultat reducerea importurilor. Beato este de asemenea îngrijorat de obstacolele de acasă – incertitudinile legate de politicile guvernului socialist și accesul greu la finanțare într-un sistem bancar împovărat cu credite neperformante. „Între a investi și a nu investi este mai sigur să nu investești”, spune antreprenorul.

Datoriile portugheze depășesc 130% din PIB și acest lucru trezește îngrijorări în Europa și nu numai că Portugalia se va sufoca din nou cu datorii, așa cum s-a întâmplat în urmă cu cinci ani. Fondul Monetar Internațional a avertizat în septembrie că, deși acum Portugalia poate face față plăților, cresc pericolele care amenință capacitatea țării de a-și rambursa datoriile, lăsând țara „vulnerabilă la schimbările de dispoziție de pe piețe”.

Reintrarea Portugaliei în criză ar reprezenta o lovitură dată moralului din Uniunea Europeană , care se confruntă deja cu creștere economică slabă, ascensiunea politicilor populiste și cu decizia Marii Britanii de a nu mai face parte din blocul comunitar. O nouă criză ar arăta cât de puțin s-a îndepărtat zona euro de criza datoriilor care la începutul acestui deceniu a pus în pericol chiar moneda unică.

 

 

Citește și