Tăriceanu, despre OUG 114: Este în chinurile REFACERII/ Dragnea: Suntem în grafic. Ultima discuție, săptămâna viitoare
Călin Popescu Tăriceanu a spus, vineri, la Galați, că în ultima perioadă a avut numeroase întâlniri cu reprezentanții sectorului bancar cu care a convenit ce modificări trebuie aduse OUG 114.
Printre altele, guvernanții vor să modifice modul de calcul al taxei bancare, prin renunțarea la ROBOR ca etalon și prin utilizarea unui indice, calculat în funcție de tranzacțiile efective realizate în ultimele trei luni.
„OUG 114 este în chinurile refacerii. Împreună cu colegii mei, noi la ALDE am organizat o rundă amplă de consultări cu mediul de afaceri care este vizat de OUG114. Ne-am întâlnit cu conducerea Băncii Naționale, cu Mugur Isărescu și Consiliul de Administrație, apoi cu Asociația Română a Băncilor, cu firmele din energie, cu cei care reprezintă fondurile de pensii Pilonul II, cu firmele din domeniul telecomunicațiilor. Pe baza acestor discuții am reușit să sintetizăm care sunt principalele elemente de preocupare și ceea ce pot să vă spun este că noi și colegii noștri din PSD suntem în consens, să modificăm. Pe zona bancară se va renunța la legarea taxei pe activele bancare de ROBOR. ROBOR-ul, ca să fiu foarte clar, se stabilește pa baza unor cotații și vom renunța la acest sistem și vom merge pe un indice care este media tranzacțiilor efective realizate în ultimele trei luni. Pentru că este un indice mai apropiat de realitatea pieții și, în esență, ne vom atinge obiectivul pe care îl urmărim prin OUG 114. Adică în domeniul bancar, ce vrem să facem? Vrem să coborâm dobânzile care astăzi sunt foarte ridicate în România la un nivel apropiat de cele practicate în celelalte țări europene.(..) Am primit, aș spune cu satisfacție, din partea Asociației Române a Băncilor propunerea, disponibilitatea pe care au arătat-o, de a crește nivelul de intermediere financiară. Și de aceea, probabil că în modificarea OUG 114 va exista pe de o parte taxa, dar pe de altă parte va exista și un stimulent pentru creșterea volumului de creditare pentru care fiecare bancă care reușește acest indice de performanță va primi un bonus, adică i se va diminua taxa până la un nivel, în funcție de performanța pe care o va avea”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul unei
conferințe de presă.
Acesta a mai anunțat că prețul la gaze va rămâne plafonat în cazul persoanelor defavorizate și că fondul de pensii private nu va fi desființat.
„În domeniul energiei, celălalt element de la care am plecat va rămâne și el și anume plafonarea prețului la gaze pentru gospodăriile populației. Probabil că s-ar putea găsi și o formulă mai exactă pentru familiile cu venituri reduse, deci populația defavorizată. Vom vedea care va fi nivelul, nu am stabilit încă nivelul acestei taxe. Sigur că și administratorii fondului de pensii au avut o serie
de remarci de care ținem cont. Ceea ce pot să vă subliniez este că zvonurile pe care le-au propagat unii și alții că fondurile de pensii private se vor desființa este o pură gogoașă, o minciună sfruntată. Nu se va desființa niciun fond de pensii private. Vom accelera săptămâna viitoare discuțiile. Vrem să mai facem o nouă rundă de consultări cu mediul de afaceri, în așa fel încât lucrurile să fie în sensul unui parteneriat în care fiecare parte câștigă ceva. Noi avem obligația să apărăm interesul cetățenilor, al consumatorului, al economiei, ei își urmăresc obiectivul de realizare a unor profituri”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu.
Dragnea: Suntem în grafic. Ultima discuție, săptămâna viitoare
Liviu Dragnea a declarat că o ultimă discuție referitoare la OUG 114 va avea loc săptămâna viitoare cu reprezentanții companiilor din energie și celor din comunicații. Liderul PSD a precizată că așteaptă ca premierul să revină în țară pentru a-i prezenta articolele de modificare a actului normativ.
„Am spus că în această săptămână vom finaliza discuțiile despre sistemul bancar și despre Pilonul II pensii în cadrul Ordonanței 114 și aseară le-am finalizat. Așteptăm ca doamna premier să se întoarcă și să îi prezentăm textul articolului, urmând ca săptămâna viitoare să avem o ultimă discuție pe energie și telefonie mobilă. Suntem în grafic”, a declarat Liviu Dragnea.
Despre reprezentanții din domeniul bancar, liderul PSD susține că aceștia ar trebui să fie puțin mai rezervați și că va fi găsită o soluție în privința OUG 114 agreată de toți actorii implicați.
„Eu m-aș bucura, cu tot respectul pe care îl port acestei bresle (bancilor – n.r.), să fie, după părerea mea, puțin mai rezervați. Nu-mi permit să le spun altceva. Știu că ministrul de Finanțe a avut întâlniri cu Asociația Română Băncilor, domnul Tăriceanu, care nu era în grevă atunci, a avut întâlnire cu Asociația Română a Băncilor, eu am avut întâlniri de lucru cu colegi din Guvern, cu doamna prim-ministru, cu vicepreședintele BNR Florin Georgescu, pentru a găsi cea mai bună formă care să ne păstreze nealterate obiectivele pe care le-am avut în vedere. Și anume, creditarea să meargă în economia reală și să contribuie la creșterea economică. Din câte știu, se pare că va fi o soluție agreată de ambele părți. Dar, mult mai bine să fie mai puțin guralivi, să fim mai puțin guralivi toți în domeniul acesta, care este un domeniu sensibil. Pe noi ne interesează ca gradul de inermediere bancară să crească, ca diferența dintre dobânda de la depozit și dobânda la debitare să fie mai mică, așa cum este și în UE. Ne interesează să stimulăm și am găsit soluții pentru ca băncile să finanțeze creșterea economică. Dacă aceste obiective vor fi susținute, se pare că vor fi, cred că mai puțină politică în speța asta ar fi mai bine pentru toată lumea”, a completat Dragnea.