Tarifele de interconectare pentru telefonia fixă scad cu 18%
Tarifele de interconectare percepute de operatorii rețelelor fixe de telefonie vor scădea, la 1 iulie, cu 18%, la 0,67 eurocenți/minut, potrivit unei decizii a Autorității Naționale de Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), informează Mediafax.
„Aceasta este cea de-a doua etapă de scădere a plafoanelor maxime pentru tarifele de interconectare, în vederea terminării apelurilor în rețelele de telefonie fixă, după cea din martie 2012, când tarifele au scăzut cu 15,5%”, se arată într-un comunicat al ANCOM.
Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor, sunt plătite între operatori pentru convorbiri în afara rețelei. Acest preț se regăsește în tariful perceput utilizatorului final care inițiază apelul.
„Tarifele au fost reglementate în urma analizei de piață realizate de ANCOM în anul 2011, din care a rezultat că toți cei 51 de furnizori de servicii de acces la o rețea publică de telefonie fixă activi la acel moment pe piața din România dețineau putere semnificativă pe piața de gros a terminării apelurilor în propriile rețele”, se precizează în comunicat.
În România existau la finele anului trecut 4,69 milioane de posturi telefonice fixe, în creștere cu 4% față de anul 2010, și 4,04 milioane abonați.
Potrivit datelor raportate ANCOM de furnizori, piața de comunicații electronice a înregistrat anul trecut valoarea de 3,5 miliarde euro.
Veniturile obținute din servicii de terminare a apelurilor de voce de către operatorii de telefonie mobilă din România în perioada analizată au totalizat 470 milioane euro, reprezentând 13,3% din piața de comunicații electronice.
Operatorii de telefonie fixă au obținut circa 50 de milioane de euro din aceste servicii, echivalând cu 1,5% din piața totală.