Taxa pe stâlp scumpește cu 5% energia vândută de Nuclearelectrica
Prețul pentru energia vândută de Nuclearelectrica pe timp de zi prin contracte reglementate a fost majorat la 176,85 lei/MWh, față de 167,36 lei/MWh în primul semestru din acest an, potrivit unui anunț publicat luni de companie.
Prețul pentru energia vândută pe timp de noapte a urcat la 108,5 lei/MWh, de la 102,68 lei/MWh anterior.
Noile tarife sunt valabile începând de la 1 iulie 2014.
Astfel, prețul mediu ponderat pentru energia livrată de Nuclearelectrica pe baza contractelor reglementate începând de la 1 iulie va urca la 154,07 lei/MWh, față de 145,8 lei/MWh în prima jumătate a acestui an.
Aceste prețuri nu includ tariful reglementat pentru introducerea energiei în rețeaua de transport, de 10,02 lei/MWh, precizează Nuclearelectrica.
Potrivit companiei, ANRE a ținut cont, la stabilitea noilor prețuri, de costurile generate de instituirea impozitului special pe construcții, având la bază documentele aferente primei plăți efectuate de Nuclearelectrica în luna mai.
Nuclearelectrica estimează că, prin aplicarea noilor prețuri reglementate în semestrul al doilea din acest an va înregistra o creștere a veniturilor din vânzarea de energie electrică pe piața reglementată de aproximativ 15,8 milioane lei.
Marian Cernat, director în ANRE, a declarat luni că Autoritatea va recunoaște din 1 iulie în facturile la electricitate costurile Hidroelectrica și Nuclearelectrica aferente taxei pe construcțiile speciale.
Impozitul pe proprietate pentru construcțiile speciale, de 1,5% din valoarea construcției, a fost introdus la începutul acestui an. Prima tranșă din taxă a fost plătită până la 26 mai, iar a doua are ca termen data de 25 septembrie.
Potrivit estimărilor administratorului judiciar al Hidroelectrica, compania trebuie să plătească în acest an 163 milioane de lei impozit pe construcțiile speciale, în timp ce costurile pentru Nuclearelectrica sunt evaluate la aproximativ 100 de milioane de lei.
Guvernul estimează că încasările din taxa pe stâlp vor totaliza 1,5 miliarde de lei.
Hidroelectrica și Nuclearelectrica sunt singurii producători de energie pe care ANRE îi obligă să livreze electricitate la prețuri reglementate pentru populație și firme mici.