Taxele salariale: muncim șase zile pe lună doar pentru stat
Angajații români lucrează aproximativ șase zile pe lună doar pentru a-și plăti taxele salariale către stat, similar cu cehii, cu o zi mai puțin decât ungurii dar aproape dublu comparativ cu ucrainienii, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță Accace.
Studiul ia în calcul contribuțiile sociale și impozitul pe venitul obținut din salarii valabile la sfârșitul lunii noiembrie, în șase state din regiune, respectiv Ucraina, Polonia, Ungaria, Slovacia, România și Cehia, datorate de angajații cu un salariu net de 1.000 de euro, cu un program normal de lucru de opt ore pe zi, timp de 21 de zile pe lună.
„Cele mai ridicate taxe plătite de angajat, respectiv contribuțiile sociale și impozitul pe venitul din salarii, le regăsim în Ungaria, urmată de Cehia și România. Polonia și Slovacia au aproximativ același nivel al taxelor totale plătite de angajat, iar angajații ucrainieni plătesc cel mai puțin. Deoarece majoritatea angajaților își negociază salariul net, foarte mulți dintre aceștia nu sunt cu adevărat conștienți că diferența dintre salariul brut și cel net reprezintă timpul de lucru efectiv pe care aceștia îl prestează într-o lună doar pentru a-și plăti toate aceste taxe către stat”, a declarat, în comunicat, Maria Cojocariu, payroll manager Accace în România.
Potrivit analizei Accace, angajații din Ungaria lucrează circa 34% din timpul de muncă dintr-o lună, aproximativ șapte zile, pentru plata taxelor către stat, în timp ce aproximativ 30% din munca prestată de angajații din Cehia și România într-o lună, aproximativ șase zile, reprezintă de fapt timpul prestat pentru acoperirea valorii contribuțiilor sociale și a impozitului.
În top urmează angajații polonezi și slovaci, care muncesc aproximativ cinci zile, respectiv 25% din timpul de muncă lunar, pentru acoperirea contribuțiilor și a impozitului pe venit, în timp ce ucrainienii lucrează doar puțin peste 3 zile jumătate, respectiv 18% din timp, aceștia din urmă având însă un nivel foarte scăzut al contribuțiilor sociale datorate de angajat, spre deosebire de restul țărilor analizate.
Situația în țările comparate în ceea ce privește contribuțiile datorate statului de către angajatori este destul de echilibrată, cu excepția Poloniei, unde angajatorul datorează cele mai scăzute taxe pentru plata unui salariu net de 1.000 de euro.
La polul opus se situează Cheia, unde angajatorul plătește taxe care aproape ating pragul de 500 de euro, pentru a acorda același salariu net.
În acest top, România ocupă penultimul loc, după Polonia, angajatorii plătind către stat contribuții sociale de aproximativ 400 de euro, potrivit Accace.
„Nivelul ridicat al contribuțiilor sociale datorate de angajatori, cât și de angajați, ar putea fi un lucru prielnic pentru aceștia dacă în timp, sumele strânse la bugetul statului s-ar reflecta în beneficii ulterioare, precum pensii ridicate, servicii medicale complete sau sprijin în caz de șomaj, însă din păcate numărul mare de beneficiari din prezent, precum și proasta administare a fondurilor colectate, nu asigură asistența necesară în viitor”, a conchis Cojocariu.