Taxele și impozitele locale percepute de Primăria Iași în 2013 vor rămâne la fel ca anul trecut
Taxele și impozitele locale percepute de Primăria Iași în anul 2013 vor rămâne la același nivel cu cele de anul trecut, a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Iași, Sebastian Buraga, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Reprezentanții Primăriei ieșene susțin că nivelul taxelor și impozitelor locale a fost decis în ultima ședință de consiliu local, desfășurată la finele anului trecut și că ieșenii nu vor achita bani în plus față de anul 2012.
„Ieșenii vor plăti aceleași taxe și impozite pe care le-au plătit în ultimii trei ani. Nu s-a luat în discuție o posibilă majorare”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei ieșene Sebastian Buraga.
Potrivit sursei citate, ieșenii care achită integral impozitele pentru terenuri și clădiri până la 31 martie, vor beneficia de o reducere cu cinci la sută din valoarea acestora.
„La fel s-a procedat și în anii anteriori. Persoanele care achită până pe 31 martie, integral, impozitul aferent anului 2013, beneficiază de o bonificație de cinci la sută”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.
Casieriile primăriei ieșene vor fi deschise începând de luni, 7 ianuarie, acestea urmând a funcționa atât la sediul Direcției Finanțelor Publice Locale Iași, cât și în incinta centrelor de cartier ale primăriei.