Teia Sponte, omul lui Becali, profit uriaș cu o singură firmă
Compania lui Teia Sponte a vândut la începutul anului 2016 un teren de 47 de hectare în zona de nord a Capitalei către Vastint, divizia imobiliară a grupului suedez Inter Ikea, potrivit mai multor surse din piață. Tranzacția a fost anunțată oficial de Vastint, care însă nu a precizat nici numele vânzătorului, nici valoarea tranÂzacției. Surse din piață estimau atunci acordul la 50 de milioane de euro.
Câștigul de 121 mil. lei al Bimob EU în 2016 este comparabil cu cel înregistrat de Mega Image, cea mai extinsă rețea de magazine din Capitală.
Vastint a cumpărat terenul pentru a dezvolta un proiect mixt, predominant rezidențial, după cum spunea anul trecut, după achiziție.
În zona terenului se află facilități precum Băneasa Shopping City, pădurea Băneasa și aeroportul Otopeni. De altfel, acolo există deja în desfășurare un proiect care vizează dezvoltarea sectorului 1 și a zonei Străulești, iar la sfârșitul lunii martie a acestui an a fost inaugurată stația de metrou Străulești.