Prima pagină » Economic » Teodorovici anunță că rectificarea bugetară ar putea fi aprobată în august

Teodorovici anunță că rectificarea bugetară ar putea fi aprobată în august

Teodorovici anunță că rectificarea bugetară ar putea fi aprobată în august
Rectificarea bugeraă ar putea fi aprobată în august, din lipsă de timp, în condițiile în care ședința CSAT va avea loc săptămâna viitoare, a declarat joi ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici.

„Aprobarea în Guvern ține de pasul de trecut cu CSAT. Ședința va fi săptămâna viitoare, ceea ce înseamnă că rectificarea nu va avea loc pe 31 iulie, pentru că mai sunt pași, Consiliul Fiscal, CES. Poate următoarea săptămână”, a spus ministrul, care a adăugat că proiectul va fi pus în dezbatere publică la începutul săptămânii viitoare.

„O să discutăm toți colegii miniștri, la aceeași masă”, a răspuns Teodorovici afirmațiilor președintelui ALDE Călin-Popescu Tăriceanu legate de faptul că miniștrii formațiunii politice nu au fost chemați la discuții privind rectificarea, și că ALDE ar putea să nu o aprobe. „Se alintă colegii noștri”, a comentat ministrul Finanțelor.

Prezentă la același eveniment cu ministrul Finanțelor, pemierul Viorica Dăncilă a declarat că Guvernul așteaptă prima ședință a CSAT pentru a primi aviz pe rectificarea bugetară care se află în lucru. De asemenea, ea a declarat că Guvernul se menține în ținta de deficit bugetar. „Așteptăm avizul CSAT pentru a aproba rectificarea bugetară prima dată. Da, menținem ținta de deficit bugetar”, a declarat, joi, premierul Viorica Dăncilă, după evenimentul de lansare a celei de-a 17-a ediții a lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”.

 

Citește și