Prima pagină » Economic » Teodorovici: Guvernul să emită o nouă OUG pentru modificarea Codului Fiscal

Teodorovici: Guvernul să emită o nouă OUG pentru modificarea Codului Fiscal

Teodorovici: Guvernul să emită o nouă OUG pentru modificarea Codului Fiscal
Detalii pe Gândul.

„Speranța ar fi doar la bunul-simț al Guvernului să înțeleagă că acest OUG 79 poate fi modificat, logic, printr-o altă OUG, ar fi și calea mai rapidă. Guvernul să înțeleagă și să-și asume anumite modificări, să o facă imediat, poate chiar săptămâna viitoare printr-o ordonanță de urgență și să nu se aștepte ca Parlamentul să legifereze. Încă nu avem un raport final la Comisia de buget-finanțe, asta înseamnă că cel puțin două săptămâni de zile mai stă la nivelul Senatului, după care ajunge la Cameră, din nou comisii, raportul Comisiei de buget-finanțe, după aceea votul în Cameră, după aceea promulgarea la președinte. E o cale mai lungă. Cel mai bine ar fi, repet, de bun-simț, din respect față de cetățeni, ca Ministerul de Finanțe să propună în Guvern toate aceste amendamente aduse sau o parte din ele măcar și să le propună prin ordonanță de urgență”, a spus Teodorovici, miercuri, după ședința Comisiei.

Întrebat dacă printre modificările care ar putea fi incluse într-o nouă OUG se numără ca și impozitul pe cifra de afaceri să fie opțional, Teodorovici a răspuns că ar putea fi o variantă.

„Ar putea fi opțională această variantă. Trebuie să lași opțional, pentru că ăsta este spiritul de piață – lasă-l pe agentul economic să-și aleagă forma care pentru el e cea mai benefică (…) Sincer, nu am o speranță că Ministerul Finanțelor, astăzi, poate gândi un asemenea mecanism care să fie mult mai atractiv decât cel al celor din jurul nostru ca și țări. Atâta timp cât un român merge în Bulgaria, face acolo o înregistrare din motive economice, înseamnă că eu, în România, am o deficiență și ar trebui să stau la masă să o îndrept imediat.”, a susținut senatorul PSD.

Întrebat ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2018, în urma modificărilor aduse Codului Fiscal, Teodorovici a precizat că, indiferent de măsuri, cineva trebuie să și le asume.

„Eu sunt convins că cineva va trebui să-și asume. Dacă sunt părți bune și efecte pozitive, asta este normal să facem, pentru că asta este obligația unui politician. Dacă, în schimb, sunt efecte negative, ca urmare a oricăror dintre măsurile propuse prin OUG 79 și nu numai, atunci cineva, o echipă, trebuie să și le asume. Și asumarea înseamnă (…) plecarea din zona în care astăzi este prezentă”, a subliniat senatorul PSD.

În privința scăderii contribuțiilor pentru angajații din sectorul IT, Eugen Teodorovici a declarat că un amendament la Codul Fiscal în acest sens poate fi făcut foarte repede, dar numai dacă există voință.

„Când se dorește, ați văzut foarte bine, se face peste noapte ceva. Dacă vrem să cumpărăm rachete Patriot sau orice altceva din această zonă, o facem peste noapte. Așa suntem noi, primii la astfel de lucuri. Dar când este vorba despre economia ta, în principal, măcar să te agăți de aceste subiecte importante sau mega importante și să aduci aceste măsuri economice în același ritm ca și viteză de schimbare. Deci, dacă se dorește, se face”, a explicat senatorul PSD.

Comisia de buget a Senatului s-a reunit, miercuri, pentru a da raportul privind OUG de modificare a Codului Fiscal, în condițiile în care PNL a inițiat moțiunea de cenzură ca urmare a adoptării ordonanței, iar Guvernul este dispus să accepte unele modificări la forma inițială, dar membrii comisiei au decis să mai amâne cu încă o săptămână elaborarea raportului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?