Tinerii sub 35 de ani, COMOARA județelor sărace din Moldova. Disponibilitatea locală a forței de muncă devine MAI IMPORTANTĂ decât costurile

Publicat: 31 10. 2018, 16:24
Constant clasate la coada clasamentului în materie de business, unele județe din Moldova dețin o comoară nebănuită: o pondere ridicată a tinerilor sub 35 de ani. În contextul în care disponibilitatea forței de muncă devine mai importantă decât costul acesteia, menținerea tinerilor în aceste județe poate reprezenta soluția pentru redresarea lor economică.
Potrivit calculelor Ziarului Financiar, pe baza informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică, cele mai tinere județe din România sunt Suceava, Iași, Vaslui, Ilfov și Bistrița-Năsăud, luând în calcul ponderea tinerilor de sub 35 de ani în totalul populației.
Botoșani, Bacău, Satu Mare sau Sălaj sunt, la rândul lor, printre județele în care mai bine de 40% din populație este mai tânără de 35 de ani.
 
Deși Iași sau Ilfov au intrat în liga mare a businessului local, pentru județele aflate la coada clasa­mentului, așa cum este cazul Vasluiului, Botoșaniului sau Sălajului, ponderea mare a tinerilor în totalul populației poate fi o veste bună în vederea atragerii investițiilor, dacă acești tineri decid să rămână în aceste județe.
 
 
București, Timiș sau Cluj, de exemplu, sunt județe în care ponderea populației sub 35 de ani a coborât sub 40%, ceea ce pe termen lung poate ridica probleme majore. Primele semne sunt vizibile și acum, identificarea angajaților potriviți în aceste zone devenind un fel de misiune imposibilă pentru companii.

Pe de altă parte, județe precum Te­leorman sau Buzău sunt amenințate de îmbătrânirea populației, acestea fiind zonele în care sunt înregistrate cei mai mulți pensionari raportat la numărul totalul al populației.

Identificarea structurii pe grupe de vârste a populației din județele României este un exercițiu cât se poate de util în contextul în care studiile arată că disponibilitatea forței de muncă devine mai importantă decât costul acesteia.

Industria auto, turismul, serviciile financiare, medicina sau industria petrolieră sunt printre marile domenii economice unde decizia de investiții va depinde în primul rând de disponi­bilitatea forței de muncă, nu de costuri, aceasta fiind, poate, cea mai importantă trans­for­mare prin care va trece economia locală.

Statisticile privind deciziile de investiții sunt necruțătoare, automatizarea, robotizarea, lucrul cu datele mutând interesul de pe forța de muncă ieftină pe noi meserii, care nu pot fi îndeplinite cu ajutorul inteligenței artificiale.

„Atunci când vor lua decizia legată de formarea de noi locuri de muncă, companiile, în proporție covârșitoare, vor pune pe primul loc disponibilitatea locală a talentelor, 74% dintre acestea spunând că acesta este principalul factor după care își orientează investițiile. Spre comparație, 64% dintre companii spun că pentru ele principala grijă este costul forței de muncă”, se arată în studiul Viitorul Muncii, lansat de Forumul Economic Mondial în septembrie anul acesta.

Prezența internetului sau inteligența artificială, trecerea spre o economie mai verde sau dezvoltarea clasei de mijloc sunt megatendințele care vor afecta piața forței de muncă. Vezi topul județelor, în funcție de vârsta forței de muncă și mai multe detalii pe acest subiect, în Ziarul Financiar.