Transelectrica va avea proceduri simplificate de contractare, construcție sau expropriere. Măsurile urgente pentru consolidarea rețelei – DOCUMENT

Publicat: 20 12. 2023, 20:36
Sursa foto: Transelectrica

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, unic operator de transport și sistem al energiei electrice din România, ar urma să primească un „boost” pentru întârirea infrastructurii, conform prevederilor incluse într-un proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului, urcat, miercuri, în transparență decizională de Secretariatul General al Guvernului, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor privind reţeaua electrică de transport al energiei electrice.

Criza energiei și angajamentele asumate în Green Deal vor duce la majorarea capacităților din resurse regenerabile, prin definiție variabile, și implicit la creșterea nevoii de a avea rețele suficient de puternice pentru a asigura transportul și transportul energiei electrice, funcționarea sistemului și a pieței, precum și pentru asigurarea siguranței Sistemului Electroenergetic Național. Toate acestea intră în responsabilitatea companiei naționale Transelectrica, care își dorește mai multe pârghii pentru întârirea infrastucturii sale.

Măsurile propuse în proiectului de Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor privind reţeaua electrică de transport al energiei electrice, publicat de SGG în transparență decizională, la inițiativa Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, în vederea eficientizării și accelerării activităților de modernizare a infrastructurii de transport al energiei electrice.

Cu cât ar urma să crească producția de energie

Potrivit documentului, în acord cu aceste angajamente, menite să asigure tranziția energetică a României către tehnologii cu emisii scăzute de carbon, ipotezele care au stat la baza realizării scenariului de evoluție a capacității de producere pentru următorii zece ani, constau în intensificarea utilizării energiei din surse regenerabile, urmărind traiectoriile asumate în PNIESC și reducerea participării cărbunelui în mixul de producere de energie electrică şi termică, în favoarea gazelor naturale, ca etapă intermediară spre o economie fără emisii de gaze cu efect de seră.

Această evoluţie presupune intrarea în exploatare de noi capacităţi de producere din surse regenerabile (în special eolian, fotovoltaic, dar și biomasă, în măsură mai mică), astfel, în perioada 2022-2031, sursele regenerabile vor înregistra o creștere totală de capacitate de 6615 MW (din care 6127 MW eolian + solar), capacitatea totală SRE instalată în SEN urmând să depășească 17 GW (inclusiv hidro).

Ca urmare, principalele direcţii de evoluţie a Sistemului Energetic Național, care determină necesitatea întăririi rețelei de transport în perioada 2022-2032, sunt:

  • Apariţia de noi capacităţi de producţie, în special bazate pe surse regenerabile (eoliene, fotoelectrice, biomasă), o mare parte cu funcţionare intermitentă şi regim prioritar, racordate atât la RET, cât şi în reţeaua de distribuţie;
  • Dezvoltarea Pieţei de energie electrică, la nivel naţional, regional şi european;
  • Dispariţia sau diminuarea producţiei sau creşterea consumului, până la un nivel la care este periclitată alimentarea consumatorilor din anumite zone la parametrii normaţi de calitate şi siguranţă;

Principalele prevederi

„Modernizarea rețelei de transport este urgentă și nu poate fi desfășurată in timpul impus pentru realizarea interconectărilor și pentru mărirea capacității de integrare în rețea a noilor surse de energie, în lipsa unor minime facilități legislative care să poată ajuta transportatorul național de energie, CNTEE Transelectrica S.A., să surmonteze anumite piedici de natură a întârzia implementarea noilor proiecte de construire de noi linii de înaltă tensiune și de retehnologizare a stațiilor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

  • Astfel, proiectul prevede ca pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național și proiectele de infrastructură de transport al energiei electrice, entitatea contractantă are dreptul de a stabili, în mod justificat, în documentele achiziției, durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face față unor situații neprevăzute.
  • În cazul proiectelor de producţie a energiei electrice şi termice cu emisii reduse de carbon, bazate pe tehnologii nucleare, precum și cele de dezvoltarea capacitații de transport al energiei electrice, atribuirea contractelor sectoriale se realizează prin procedura de negociere, fără o invitaţie prealabilă la o procedură concurenţială de ofertare, indiferent de stadiul fizic al obiectivului de investiţii.
  • Prin exceptare de la prevederile alin. (2) se pot emite autorizaţii de construire şi fără documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru lucrări de construire a capacităților de producere și stocare a energiei electrice și a hidrogenului din surse regenerabile și de infrastructură de transport al energiei electrice situate în intravilanul și extravilanul localităților, inclusiv linii de înaltă tensiune, stații de transformare, cabluri și instalațiile pentru racordarea acestora la rețeaua electrică de interes public.
  • Se emit autorizaţii de construire/desfiinţare fără elaborarea, avizarea şi aprobarea, în prealabil, a unei documentaţii de amenajare a teritoriului şi/sau a unei documentaţii de urbanism pentru lucrări de construire a capacităților de producere și stocare a energiei electrice și a hidrogenului din surse regenerabile și de infrastructură de transport al energiei electrice situate în intravilanul și extravilanul localităților, inclusiv linii de înaltă tensiune, stații de transformare, cabluri și instalațiile pentru racordarea acestora la rețeaua electrică de interes public.
  • Ca urmare a emiterii autorizației de construire aferente infrastructurii de transport de interes național și infrastructurii de transport al energiei electrice, potrivit art. 43 lit. b) pentru construcțiile aflate pe terenurile expropriate în vederea amplasării investițiilor, nu mai este necesară emiterea autorizației de desființare.

Proiectul vine în contextul creșterii accelerate a capacității instalate a prosumatorilor și după ce compania națională a obținut 56,2 milioane de euro prin componenta REPowerEU a PNRR, recent aprobată de Consiliul Uniunii Europene, în scopul finanțării a trei proiecte de investiții esențiale pentru eficientizarea și modernizarea rețelei electrice de transport.

Efortul financiar al CNTEE Transelectrica S.A pentru modernizarea cu celeritate a rețelei naționale de transport al energiei electrice se ridică la suma de 1,4 miliarde de euro, reprezentând proiecte de investiții în infrastructură, desfășurate din prezent până în 2031, cuantum asigurat 69% din surse proprii și 31% din fonduri europene, potrivit notei de fundamentare.

În prezent, Transelectrica este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcționarea sistemului și a pieței, precum și pentru asigurarea siguranței Sistemului Electroenergetic Național. Compania realizează activitatea de transport al energiei electrice prin Rețeaua Electrică de Transport a României – rețea de interes național și strategic – alcătuită din 81 de stații electrice de transformare și 8931,6 kilometri de linii electrice aeriene, cu tensiuni de 220 kV și 400 kV.

Proiectul de OUG integral 

Proiect de OUG – Transelectrica by Gandul.info on Scribd