Prima pagină » Economic » Transfăgărășanul se deschide pe 1 iulie

Transfăgărășanul se deschide pe 1 iulie

Transfăgărășanul se deschide pe 1 iulie
Transfăgărășanul, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din România, denumit și „drumul din nori", va fi deschis în perioada 1 iulie - 31 octombrie.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a anunțat că circulația pe drumul național 7C – Transfăgărășan – va fi permisă între kilometrul 0 în localitatea Bascov (județul Argeș) și kiliometrul 151+955, la intersecție cu drumul național DN1 Brașov-Sibiu, în județul Sibiu.

Pe traseu există 18 zone cu restricții, semnalizate corespunzător, unde nu este recomandată staționarea.

De asemenea, pe sectorul de drum cuprins între km 104+000 și km 130+000 (Bâlea Cascadă) este interzisă circulația pe timpul nopții, între orele 21:00 – 07:00.

Soseaua Transfăgărășan leagă Transilvania de Muntenia, traversând cel mai înalt lanț muntos din România, Munții Făgăraș. Drumul este închis partial iarna și primăvara din cauza zăpezii care blochează accesul.

Citește și