Prima pagină » Economic » Trei directori de la RADET București, reținuți pentru luare de mită. Ce averi au acuzații

Trei directori de la RADET București, reținuți pentru luare de mită. Ce averi au acuzații

Directorul general al RADET București, Ion Voicu, directorul economic Dan Mavrodin și director de exploatare și mentenanță Ovidiu Gărduș au fost reținuți, marți, de procurorii DNA, care îi acuză că ar fi cerut mită de la două societăți comerciale.

Directorul general al RADET București, Ion Voicu, directorul economic Dan Mavrodin și directorul de exploatare și mentenanță Ovidiu Gărduș au fost reținuți, marți, de procurorii DNA, care îi acuză că ar fi cerut mită de la două societăți comerciale, potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

„La data de 25 iunie 2013, procurorii au dispus reținerea celor trei inculpați, Voicu Ion, Mavrodin Dan și Gărduș Ovidiu Daniel pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentați la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile”, se arată într-un comunicat al DNA.

În luna februarie a acestui an, directorul general și directorul economic al RADET, ar fi pretins reprezentanților unei firme suma de 600.000 de lei pentru începerea plăților aferente unor materiale livrate. Aceasta reprezintă 10% din suma pe care regia o datora firmei în baza unui contract.

Ulterior, aceștia ar fi pretins 4% din suma totală și ar fi stabilit ca banii să fie dați directorilor după efectuarea plăților.

În perioada 13 februarie – 21 martie, Ion Voicu și Dan Mavrodin ar fi primit, în trei tranșe, suma de 148.800 de lei. „Banii i-au fost remiși lui Mavrodin Dan, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Voicu Ion”, se mai explică în comunicatul DNA.

Pe data de 25 februarie, Ovidiu Gărduș, directorul de exploatare și mentenanță al RADET ar fi primit de la aceeași firmă suma de 5.000 de lei „în scopul de a nu exercita unele atribuții de serviciu ce ar fi avut consecințe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET București cu respectiva societate”.

La începutul anului 2013, Gărduș ar fi primit suma de 50.000 de lei de la aceeași persoană, dar de această dată banii veneau din parte altei firme ce avea un contract cu RADET. Suma ar fi fost obținută după ce directorul a condiționat astfel continuarea implementării unor contracte.

„În același scop, al derulării în bune condiții a contractului, inculpatul Găuduș Ovidiu i-a pretins reprezentantul acestei ultime societăți comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro, pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care inculpatul înpreună cu alte persoane intenționau să o facă în luna aprilie 2013”, adaugă cei de la DNA.

Cererea sa a fost acceptată, dar directorul nu a mai plecat în vacanță pentru că s-a inițiat acheta penală în care este implicat.

Ce averi au directorii RADET acuzați de luare de mită

Directorul general RADET deține, alături de soția sa, un apartament, o casă și un teren în comuna Glina și două autoturisme, Ford Focus și Volkswagen, cumpărare în 1999, respectiv în 2006, conform declarației sale de avere depusă anul acesta.

Descarcă aici declarația de avere a directorului general RADET

Voicu are un cont la banca Credite Europe Bank, din 2009, și datorii în valoare de 81.000 de euro și 1.500 de lei, scadente în 2013, 2014 și 2018.

Salariul său de director general al RADET este de 89.955 lei, iar cel al soției sale, Doina Voicu, este de 44.322 de lei aceasta fiind tehnician tot în cadrul aceleiași companii.

Voicu primește și suma de 1.890 de lei, respectiv 37.608 lei din funcția de lector.

Dan Mavrodin, directorul economic al RADET, deține 25% dintr-un teren intravilan și dintr-o casă aflată în Chitila, județul Ilfov.

Descarcă aici declarația de avere a directorului economic RADET

El are, din 2006, o mașină Skoda Fabia și deține machete auto în valoare de 30.000 de euro și a vândut, în 2012, bijuterii din aur în valoare de 4.000 de euro.

Mavrodin are două depozite bancare în valoare totală de 45.000 de lei și datorii de 62.500 de euro și 78.000 de lei.

Soția sa, contabil șef la RADET București, a primit cadou, conform declarației sale de avere, suma de 50.000 de lei. Femeia are, totodată, un salariu de 49.111 lei.

Salariul lui Mavrodin în funcția de director economic al RADET este de 71.173 lei. Acesta obține și alte venituri, în valoare totală de 4.674 lei.

Directorul de exploatare și mentenanță al RADET, Ovidiu Gărduș, deține alături de soția sa un teren cu o suprafață de 641 de metri pătrați în Timoșoara și două apartamente în București, potrivit declarației de avere pe care a depus-o la începutul lunii iunie 2013.

Descarcă aici declarația de avere a directorului de exploatare al RADET

El are, din 2007, un autoturism marca Volkswagen. Gărduș deține două conturi curente de 5.200 de lei, respectiv de 14.800 de euro, și un depozit în valoare de 6.000 de euro la două bănci din țară.

Directorul RADET obține un salariu de 75.555 lei, la care se adaugă și suma de 8.300 de lei primită în urma închirierii unui apartament. Soția sa lucrează ca inginer la o companie și obține un venit de 4.585 lei, la care se adaugă și suma de 8.300 de lei câștigată prin închirierea unui apartament.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?