Tribunalul Comercial a anulat preavizele angajaților concediați de la Mechel Câmpia Turzii
Tribunalul Comercial Cluj a admis, miercuri, în parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere a peste 140 de angajați ai combinatului și a dispus anularea preavizelor acestora, transmite corespondentul Mediafax.
Președintele Tribunalului Comercial Cluj, Flavius Moțu, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că procedura de concediere colectivă derulată în cazul angajaților de la Mechel Câmpia Turzii a fost nelegală.
„Tribunalul Comercial a admis, în parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii de anulare a procedurii de concediere colectivă și a preavizelor în cazul a 145 de angajați ai combinatului. S-a dispus anularea preavizelor, iar procedura de concediere poate continua dacă se respectă prevederile legale. Actuala concediere colectivă nu a urmat pașii prevăzuți de lege, a fost una nelegală”, a spus Moțu.
Liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax, că se bucură de decizia instanței, care a dovedit că sindicatul a avut dreptate când a contestat decizia de concediere.
„Mă bucur că o instanță din România a judecat conform dreptului comunitar. Ce e important, este că angajații Mechel Câmpia Turzii rămân să lucreze mai departe în combinat”, a spus Pascu.
Administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii, care a intrat în insolvență în luna aprilie, a dispus la începutul lunii iulie disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajați ai societății, măsura fiind considerată „ilegală” de către sindicat.
Liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, declara în 4 iulie, corespondentului Mediafax că angajații au fost înștiințați în 3 iulie înainte că vor primi preavizele începând cu 5 iulie.
Liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, împreună cu cel al sindicatului Cartel „Alfa” Cluj, Valentin Ilcaș, dar și cu directori ai ITM și AJOFM Cluj, au participat, în 5 iulie, la Prefectura Cluj, la o întâlnire cu prefectul Ioan Gheorghe Vușcan, pentru găsirea unei soluții de stopare a noilor disponibilizări anunțate la combinat.
Prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vușcan, a fost întrebat, la finalul întâlnirii, ce doresc administratorul judiciar și conducerea combinatului să facă.
„Mizeria de la Mechel Câmpia Turzii continuă. I-au scos pe acești administratori judiciari în față ca să își poată continua planul diabolic pe care îl aveau încă de la privatizare. Noi nu putem fi de acord cu acest lucru. Doresc aducerea în faliment a Mechel Câmpia Turzii, e foarte simplu. Au ajuns și firmele de administrare judiciară să fie scoase în față, se îmbogățesc firmele, se îmbogățesc hoții, se îmbogățesc firmele de insolvență și mor capacitățile de producție, cu consecințele sociale de rigoare. Activitatea de la Câmpia Turzii se susține din punct de vedere economic, iar cei de la Mechel constată că trebuie să rezilieze contracte și au început tocmai cu contractele de muncă, un lucru cu care nu suntem de acord”, spunea Vușcan.
Tot în 5 iulie, liderul de sindicat Ioan Pascu spunea că va înainta o notificare administratorului judiciar prin care îl va anunța oficial că a încălcat procedura de concediere colectivă și că va anunța și judecătorul sindic despre această disponibilizare „ilegală”.
În aprilie, Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvență a combinatului, în urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Câmpia Turzii și de circa zece creditori. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moțu, în urma acestei decizii, se va intra într-o procedură care are ca scop recuperarea creanțelor și oprirea acumulării de noi pierderi. El spunea că a fost numit și un administrator judiciar, o firmă din București, care va analiza cele două posibilități care există, de reorganizare judiciară a combinatului sau de declarare a falimentului.
Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) a solicitat Tribunalului Cluj intrarea în insolvență, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicitase o astfel de măsură.
Cererea de intrare în insolvență a fost înaintată instanței în 22 martie, potrivit unui comunicat transmis de companie, în 12 aprilie, pieței Rasdaq a Bursei de Valori București (BVB).
Alte două companii care au fost deținute de grupul rus Mechel în România, Mechel Târgoviște și Laminorul Brăila, au intrat în insolvență în luna februarie, respectiv în luna martie.
Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru prețul simbolic de 230 de lei (52 euro) combinatele metalurgice pe care le deținea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din București, controlată de două persoane cu cetățenie rusă.
Tranzacția a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL și combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oțelu Roșu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgoviște și Laminorul Brăila.
Firma Invest Nikarom, înregistrată în România, are ca asociați în părți egale pe Chumakov Victor (58 de ani) și Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetățenie rusă.
Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii, intrat în insolvență în luna aprilie, și-a reluat, în 20 mai, activitatea de producție.