Turiștii se vor putea plimba pe o nouă faleză din Mangalia până în Olimp. Cum va arăta. GALERIE FOTO

Publicat: 10 07. 2015, 18:44
Actualizat: 10 07. 2015, 20:39

Primarul din Mangalia, Radu Cristian, a arătat, într-un comunicat de presă, că Parcul Evergreen va fi amenajat pe locul unui foste stații de betoane, care până în urmă cu câțiva ani era principalul factor de poluare a orașului, în timp ce proiectul de reabilitare a Aleii Teilor face parte dintr-un program complex de amenajare a unei faleze pietonale, între Mangalia și Olimp, pe o distanță de nouă kilometri, potrivit Mediafax.

În prezent, Primăria Mangalia derulează procedurile legale de licitație pentru atribuirea contractelor de execuție a lucrărilor. Proiectele sunt realizate cu fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional.

Foto mangalia.ro

Lucrările ar trebui finalizate până la sfârșitul acestui an, potrivit documentației proiectului.

„Conform datelor tehnice, cele două proiecte au o finanțare totală de aproximativ 34,5 milioane de lei, contribuția municipalității urmând să fie de doi la sută din valoarea contractelor”, a explicat primarul.

De asemenea, el a precizat că în ultimii doi ani instituția pe care o conduce a reușit să atragă fonduri europene în valoare de peste 21 de milioane de euro.

Foto mangalia.ro

„Unele proiecte sunt deja finalizate, altele sunt în executare, cum este cazul proiectelor de reabilitare a falezelor, iar acum vom demara alte două noi proiecte, respectiv înființarea unui parc la standarde UE, pe o suprafață de aproximativ trei hectare și modernizarea vechii faleze a orașului”, a subliniat edilul.

Foto mangalia.ro

Foto mangalia.ro

 

Foto mangalia.ro

Foto mangalia.ro