Prima pagină » Economic » UBS a făcut o ofertă pentru a cumpăra Credit Suisse, în contextul temerilor privind contagiunea în sistemul bancar. Care e prețul vehiculat

UBS a făcut o ofertă pentru a cumpăra Credit Suisse, în contextul temerilor privind contagiunea în sistemul bancar. Care e prețul vehiculat

UBS a făcut o ofertă pentru a cumpăra Credit Suisse, în contextul temerilor privind contagiunea în sistemul bancar. Care e prețul vehiculat

Grupul UBS, cea mai mare bancă din Eleveția s-a oferit să cumpere Credit Suisse, UBS a convenit să cumpere Credit Suisse cu mai mult de 2 miliarde de dolari, după ce, prețul inițial vehicular era de până la 1 miliard de dolari, scrie presa internațională de specialitate, pe fondul temerilor în creștere cu privire la contagiunea în sistem. Potrit Financial Times, autoritățile elvețiene ar intenționând să schimbe legile țării pentru a ocoli votul acționarilor asupra tranzacției, în contextul în care, în prezent, cel mai mare investitor vine din Arabia Saudită, în timp ce se grăbesc să parafeze o înțelegere înaintea deschiderii burselor de luni.

UBS a convenit să cumpere Credit Suisse cu mai mult de 2 miliarde de dolari, scrie, duminică seara, Financial Times.

UBS Group AG este în discuții de urgență pentru a cumpăra Credit Suisse, unul dintre competitorii săi, în contextul scăderii acestuia pe burse, în timp ce autoritățile încearcă să evite turbulențele atunci când piețele se redeschid luni, rapoartele spunând că UBS s-a oferit să plătească până la 1 miliard de dolari, relatează Reuters.

Potrivit Financial Times, acordul ce vizează preluarea tuturor acțiunilor dintre cele mai mari două bănci din Elveția, este programat să fie semnat duminică seara și va avea un preț la o fracțiune din prețul de închidere al Credit Suisse de vineri, ceea ce aproape ar distruge acționarii băncii cumpărate, au pus, patru persoane apropiate tranzacției.

Și Reuters relatează că UBS a făcut o ofertă pentru Credit Suisse, în contextul în care cresc temerile de contagiune în sistemul bancar.

Se încearcă eludarea votului acționarilor

Jurnalișii FT au scris că oferta a fost comunicată duminică dimineață cu un preț de 0,25 de franci elvețieni pentru o acțiune care urmează să fie plătită în acțiunile UBS, mult sub prețul de închidere al Credit Suisse de 1,86 de franci elvețieni. Sursele citate au spus că UBS a insistat, de asemenea, asupra unei schimbări adverse semnificative care anulează tranzacția în cazul în care spread-urile sale de nerambursare a creditelor cresc cu 1% sau mai mult.

Situația este în dinamică și nu există nicio garanție că termenii vor rămâne aceleași sau că se va ajunge la o înțelegere, au subliniat toate sursele citate de FT.

Unele dintre aceste surse cred că aceste condiții sunt incorecte pentru Credit Suisse și acționarii săi. Alții au criticat planurile de a anula regulile normale de guvernanță corporativă prin împiedicarea votului acționarilor UBS.

FT scrie că a existat un contact limitat între cele două instituții de creditare, iar termenii au fost puternic influențați de Banca Națională a Elveției și de autoritatea de reglementare Finma. Rezerva Federală a SUA și-a dat acordul asupra continuării discuțiilor în privința acordului, au adăugat ei.

În timp ce condițiile actuale evaluează capitalul propriu al Credit Suisse la până la 1 miliard de dolari, cifra nu reflectă provizioanele suplimentare pe care Banca Națională Elvețiană le va face pentru a se asigura că tranzacția este încheiată.

„Asta arată cât de rea este situația”

Vincent Kaufmann, directorul executiv al Fundației Ethos, care reprezintă fondurile de pensii elvețiene care dețin între 3% și 5% din Credit Suisse și UBS, a declarat pentru Financial Times că mișcarea de a ocoli votul acționarilor asupra acordului denotă un nivel scăzut al guvernanței corporative.

„Nu pot să cred că membrii noștri și acționarii UBS vor fi fericiți de acest lucru”, a spus el. „Nu am văzut niciodată luate astfel de măsuri luate, asta arată cât de rea este situația”, a comentat oficialul.

Ambele părți au fost în discuții ușile închise cu autoritățile de reglementare încă de miercuri, când Credit Suisse a cerut Băncii Naționale a Elveției să îi ofere o linie de credit de urgență de 50 miliarde de franci elvețieni (54 miliarde dolari).

Când acest colac de salvare nu a reușit să oprească scăderea prețului acțiunilor Credit Suisse – cum s-a întâmplat vineri, după o scurtă ameliorare – și să împiedice clienții panicați să-și retragă banii, banca centrală elvețiană a intervenit pentru a forța o fuziune, după ce a început să se îngrijoreze cu privire la viabilitatea celui de-al doilea cel mai mare creditor al țării.

Ieșirile din depozite de la Credit Suisse au depășit 10 miliarde de franci elvețieni pe zi la sfârșitul săptămânii trecute, a raportat FT. Clienții au retras 111 miliarde de franci din grup în ultimele trei luni ale anului trecut.

Sâmbătă seara, cabinetul elvețian s-a întrunit la sediul Ministerului de Finanțe din Berna pentru o serie de prezentări din partea oficialilor guvernamentali, ai BNS, ai Finma și ai reprezentanților sectorului bancar.

Guvernul pregătește măsuri de urgență pentru a accelera preluarea și intenționează să introducă o modificare legislativă care să facă posibilă eliminarea unei perioade minime normale de consultare, de șase săptămâni, necesară acționarilor UBS, astfel încât acordul să poată fi încheiat imediat, au dezvăluit sursele FT.

Cadrul acordului a fost conceput de autoritățile de reglementare elvețiene pentru a oferi o stabilitate maximă sistemului bancar al țării, au subliniat persoane apropiate discuțiilor. Autoritățile elvețiene au obținut deja aprobarea prealabilă de la autoritățile de reglementare relevante din SUA și Europa, care se așteaptă să facă declarații comune duminică.

UBS va micșora dramatic banca de investiții a Credit Suisse, astfel încât entitatea combinată nu va reprezenta mai mult de o treime din grupul fuzionat, au spus două dintre surse.

Cu toate acestea, termenul actual al tranzacției nu specifică ce se va întâmpla cu diviziile de afaceri individuale ale Credit Suisse și pur și simplu subliniază o preluare de 100% a grupului.

Negociatorii au dat Credit Suisse numele de cod Cedar, iar UBS este denumit Ulmus, potrivit persoanelor informate pe această temă.

UBS caută concesii și protecție din partea guvernului, în special în fața oricăror cazuri în justiție în curs și investigații de reglementare în cazul Credit Suisse, care ar putea duce la amenzi sau pierderi, a raportat FT. Cu toate acestea, este puțin probabil ca acesta să primească despăgubiri pentru orice pierderi din active, arată o sursă implicată.

De asemenea, UBS dorește să i se permită să introducă treptat orice cerințe suplimentare cu care s-ar confrunta în temeiul regulilor globale privind capitalul care guvernează cele mai mari bănci din lume.

Acordul așteptat cu UBS vine la doar câteva luni după ce Banca Națională Saudită și Autoritatea pentru Investiții din Qatar au injectat aproape 3 miliarde de franci în Credit Suisse, ca parte a unei majorări de capital de 4 miliarde de franci. Ei sunt cei doi cei mai mari acționari ai băncii și dețin în comun 17% din acțiuni.

BNS, UBS, Credit Suisse și Finma au refuzat să comenteze, potrivit Financial Times.

În picaj din 2007

Credit Suisse, cu o vechime de 167 de ani, are peste 50.000 de angajați. Conform raportului Credit Swiss pe 2022, Saudi National Bank deține cea mai consistentă parte, de 395,5 milioane de acțiuni, ceea ce reprezintă 9,88% din totalul drepturilor de vot în conducerea creditorului elvețian, achiziție care a fost anunțată de grup în 10 decembrie 2022.

Următorii investitori semnificativi, sunt: BlackRock Inc , cu 4,07%, The Olayan Group, cu 4,93%, și Qatar Investment Authority, cu 5,03%.

La sfârșitul lui 2022, 72% din structura acționariatului era compusă din investitori instituționali, o treime din aceștia fiind din America de Nord, 18% sunt investitori privați, iar 10%, alți investitori, care nu pot fi încadrați într-o industrie. Acțiunile băncii sunt deținute și de fonduri de investiții, fonduri de pensii, companii de asigurări și alte bănci.

Credit Suisse este prima bancă globală importantă căreia i s-a oferit un colac de salvare de urgență de la criza financiară din 2008.

Banca elvețiană Credit Suisse, ai cărei investitori principali sunt arabii de la Saudi National Bank (Banca Națională Saudită), nu a trecut cu totul de hopul de miercuri, când a ținut capul de afiș al tensiunilor de pe piața internațională, după falimentul americanilor de la Silicon Valley Bank din Statele Unite ale Americii.

Rezultatele pe bursă au fost negative vineri, chiar și după ce Banca Națională a Elveției a dat asigurări că îi va acorda ajutor. Veștile nu au fost bune pentru executivii băncii din partea acționarilor nemulțumiți, mai concret chiar cei americani, care au decis că cheme bancherii elvețieni în judecată, într-un proces colectiv, pe motiv că le-ar fi fost comunicate rezultate înșelător de bune anul anterior, rezultate. Totul vine pe fondul unui declin constat al Credit Suisse care a început încă înaintea crizei financiare din 2008.

Acțiunile Credit Suisse au urcat cu peste 30% la deschiderea tranzacțiilor de joi, după ce banca a anunțat că va împrumuta până la 50 de miliarde de franci elvețieni de la Banca Națională a Elveției.

Cu toate acestea, acțiunile Credit Suisse au revenit pe o pantă descendentă vineri și au terminat cu 8% mai jos, potrivit CNBC. Credit Suisse a fost acțiunea cu cele mai proaste performanțe din indicele Stoxx 600, în scădere cu 9,4%, arată sursa citată.

Închiderea de miercuri la 1.697 de franci elvețieni pe acțiune a scăzut cu aproape 98% față de maximul istoric al acțiunilor din aprilie 2007, conform calculelor CNBC

 

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și