UBS finalizează acordul de protecţie faţă de pierderi în valoare de 9 miliarde de franci elveţieni agreat la preluarea Credit Suisse

UBS finalizează acordul de protecţie faţă de pierderi în valoare de 9 miliarde de franci elveţieni agreat la preluarea Credit Suisse
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 12/08/2023, 08:56

UBS a anunţat ieri finalizarea acordului de protecţie faţă de pierderi în valoare de 9 miliarde de franci elveţieni şi un sprijin de lichiditate din partea statului de 100 de miliarde de franci elveţieni, stabilit de guvernul Elveţiei la preluarea băncii Credit Suisse, în martie, scrie cnbc.com.

UBS a spus că decizia a urmat unei evaluări cuprinzătoare a activelor secundare ale Credit Suisse care au fost acoperite de măsurile de sprijinire a lichidităţii.

„Aceste măsuri, împreună cu intervenţia UBS, au contribuit la stabilizarea Credit Suisse şi la stabilitatea financiară în Elveţia şi la nivel global”, a spus UBS într-un comunicat.

Credit Suisse a rambursat, de asemenea, integral, un împrumut de asistenţă de urgenţă pentru lichiditate plus de 50 de miliarde de franci elveţieni, obţinut de la Banca Naţională Elveţiană în martie, în condiţiile în care instituţia de credit a fost în pragul falimentului după o prăbuşire a încrederii acţionarilor şi a investitorilor, a confirmat UBS.

Consiliul Federal Elveţian intenţionează să depună un proiect de lege în Parlament pentru a introduce un sistem de protecţie a lichidităţii publice (PLB) în temeiul dreptului obişnuit.

Istoricul tranzacției dintre UBS și Credit Suisse

Grupul UBS, cea mai mare bancă din Eleveția s-a oferit, în 19 martie, să cumpere Credit Suisse. UBS a convenise să cumpere Credit Suisse cu mai mult de 2 miliarde de dolari, după ce, prețul inițial vehicular era de până la 1 miliard de dolari, a scris presa internațională de specialitate, pe fondul temerilor în creștere cu privire la contagiunea în sistem.

Înainte cu câteva zile, banca elvețiană Credit Suisse, ai cărei investitori principali erau arabii de la Saudi National Bank, a deținut capul de afiș al tensiunilor de pe piața internațională, un apogeu al tăvălugului efectelor produse de falimentul americanilor de la Silicon Valley Bank.

După o activitate de 40 de ani, Silicon Valley Bank (SVB) s-a prăbuşit atunci în 48 de ore după ce deponenţii, îngrijoraţi cu privire la situaţia financiară a băncii, s-au grăbit la ghişee pentru a-şi retrage economiile.

Prăbușirea bruscă și neașteptată a Silicon Valley Bank (SVB), care a fost închisă de autoritățile americane, a creat un val de panică în sectorul bancar, piețele punându-și întrebări cu privire la consecințele celui mai mare faliment bancar din SUA de la criza financiară din 2008 încoace.

A urmat căderea unei a doua bănci americane de talie medie, apoi bursele europene au scăzut puternic. Îngrijorările legate de situația băncilor s-au cristalizat în jurul elvețienilor de la Credit Suisse, în condițiile în care cel mai mare acționar, Saudi National Bank, a exclus orice majorare de capital al băncii aflate în dificultate. În consecință,  acțiunile au căzut rapid cu mai mult de 24%, după ce banca a dezvăluit raporturile financiare pentru 2022 și 2021 și scăzând cu până la 30%, conform Reuters.

Conform presei internaționale, Ammar Al Khudairy, președintele Saudi National Bank  a declarat atunci că nu mai poate face investiţii suplimentare din motive de reglementare.

A urmat prăbușirea consistentă la bursă, iar pentru redresare, Credit Suisse a anunţat că ia „măsuri imediate” pentru a împrumuta până la 50 de miliarde de franci elveţieni, adică 53,68 miliarde de dolari, de la Banca Națională a Elveției.

La câteva ore distanță, președintele celui mai mare acţionar al Credit Suisse a declarat că panica de pe piață turbulenţele care au dus la căderea preţului acţiunilor sunt „complet nejustificate”, potrivit CNBC.

Acțiunile Credit Suisse au urcat cu peste 30% la deschiderea tranzacțiilor, după ce banca a anunțat că va împrumuta până la 50 de miliarde de franci elvețieni de la Banca Națională a Elveției. Pe lângă împrumutul de la Banca Centrală, Credit Suisse a mai anunţat că a răscumpărat miliarde de dolari din propria datorie pentru a-şi gestiona pasivele şi cheltuielile cu plata dobânzilor.

Foto: Shutterstock

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online