UE legiferează tăierea depozitelor de peste 100.000 de euro pentru salvarea băncilor

Statul va trebui să utilizeze toate pasivele pentru recapitalizarea unei bănci în procedura de bail-in, excepție făcând depozitele garantate (sub 100.000 euro), economiile și activele clienților protejați de legea falimentului sau de dreptul civil, dar și datoriile către angajați, furnizori și stat, informează Mediafax.

Procedura de bail-in (salvare cu resurse proprii) aplicată în Cipru, la Bank of Cyprus, este inclusă într-un proiect de directivă privind rezoluția bancară, pregătit de Comisia Europeană încă din vara anului trecut, căruia i-au fost aduse mai multe amendamente în ultimele săptămâni, după soluționarea crizei din Cipru printr-un acord care presupune restructurarea sectorului bancar.

Potrivit unui proiect de modificare a propunerii de directivă, obținut de Mediafax, legislația europeană va stabili că în operațiunile de bail-in nu vor mai putea fi exceptate depozitele constituite de alte bănci la instituțiile de credit intrate în procedură de rezoluție, cu excepția cazurilor în care utilizarea unei părți a a tuturor acelor sume ar pune în pericol stabilitatea financiară.

Totodată, autoritățile de rezoluție vor putea alege să nu utilizeze o parte a depozitelor mai mari de 100.000 de euro constituite de populație, IMM sau companii, doar dacă prin măsurile adoptate vor putea acoperi toate pierderile potențiale.

Securitizările, inclusiv obligațiunile garantate, sunt de asemenea ferite de acțiunea autorităților în procedura de bail-in, însă în situația în care activele angajate drept colateral s-au depreciat sub valoarea nominală activul securitizat poate face obiectul unei tăieri parțiale, potrivit unui amendament la proiectul de directivă CE privind rezoluția bancară.

Proiectul va fi discutat în următoarele zile de miniștrii Finanțelor din UE.

În contextul directivei discutate de CE, rezoluția reprezintă restructurarea unei instituții financiare în vederea asigurării continuității funcționării activităților sale esențiale, menținerii stabilității financiare și restaurării, în totalitate sau parțial, a viabilității băncii respective.

Procedura de bail-in va fi unul dintre cele 4 „instrumente” aflate la dispoziția guvernelor din UE în vederea salvării băncilor fără mobilizarea de bani publici.

Procedurile de rezoluție bancară, inclusiv bail-in-ul, vor cădea în sarcina unor noi autorități independente înființate la nivelul statelor membre, care poate fi creată și în interiorul instituțiilor existente, precum banca centrală, dar având atribuții clar delimitate.

În procedura de bail-in, autoritățile nu vor putea acționa asupra următoarelor tipuri de pasive:

– depozitele garantate (până la 100.000 de euro la nivelul UE);

– securitizările, inclusiv obligațiunile acoperite;

– orice obligație financiară provenită din deținerea, de către bancă, de active sau bani ai clienților, sau dintr-un contract fiduciar în care banca este fiduce, cu condiția ca clientul sau beneficiarul respectiv să fie protejat de legea insolvenței sau de dreptul civil;

– orice creanță către: angajați (salarii curente sau restante, transferuri în contul pensiilor și alte remunerații fixe, cu excepția compensațiilor discreționare de orice tip); creditori comerciali (furnizori de servicii sau bunuri necesare pentru funcționarea de zi cu zi a instituției, inclusiv servicii IT, utilități, operatorii comerciali ai spațiilor închiriate, prestatorii de servicii și întreținere a proprietăților ocupate); autorități fiscale sau de securitate socială, dacă obligațiile către acestea sunt protejate în conformitate cu legea insolvenței sau dreptul civil.

Exceptarea activelor securitizate nu previne accesul autorităților la o porțiune a unui activ securitizat, sau la un activ securitizat, al căror colateral angajat depășește valoarea curentă a activelor prezentate drept colateral.

În cazuri de urgență, atunci când implicarea unui pasiv sau clasă de pasive în procesul de bail-in poate afecta continuitatea activităților critice ale băncii, stabilitatea financiară sau poate cauza efecte de contagiune, autoritățile pot opta pentru exceptarea: depozitelor deținute de persoane fizice sau de IMM-uri, inclusiv sumele care depășesc pragul de garantare; obligațiilor financiare provenite din contracte derivate; depozite interbancare cu maturitatea sub o lună.

Atunci când vor analiza dacă exclud sau nu un pasiv sau o clasă de pasive din procedura de bail-in, autoritățile de rezoluție trebuie să ia în calcul principiul că pierderile trebuie suportate mai întâi de către acționari și apoi de către creditorii instituției.

De asemenea, trebuie să se țină cont dacă instituția va mai putea absorbi pierderile după excluderea acestor pasive, respectiv dacă procedura de rezoluție va mai putea fi finanțată.

Totodată, directiva prevede că atunci când o autoritate de rezoluție va decide să excepteze din procedura de bail-in un depozit sau un pasiv al instituției, nivelul pierderilor înregistrate de ceilalți creditori poate crește proporțional pentru a acoperi sumele pierdute.

Statele membre trebuie să se asigure că fiecare bancă deține în permanență un nivel minim de fonduri proprii și pasive eligibile pentru bail-in. Nivelul minim va fi calculat ca procent din pasivele totale ale instituției.

În cazul grupurilor bancare, o subsidiară poate cere autorității de rezoluție din țara în care funcționează să includă în calculul pragului minim un pasiv care nu se încadrează în prevederile directivei în acest sens, însă este securitizată sau garantată de către grupul din care face parte, sau este datorată acelui grup. Instrumentul respectiv va fi dedus din pragul minim la nivel de grup. Excepția se aplică numai cu acordul grupului respectiv și al autorității de rezoluție din țara unde este încorporat grupul.

Directiva mai prevede că acționarii unei bănci ajunsă în rezoluție vor pierde o mare parte sau întreaga participație deținută, fie în urma anulării acțiunilor, fie în urma convertirii pasivelor în acțiuni la o rată care va dilua deținerile vechilor acționari.

La maximum o lună după aplicarea procedurii de bail-in, managementul sau administratorul special al băncii trebuie să prezinte autorității de rezoluție un plan de reorganizare prin care să fie asigurată reluarea funcționării instituției. În circumstanțe excepționale, autoritatea de rezoluție poate prelungi acest termen până la 3 luni de la aplicarea procedurii de bail-in.

Autoritatea de rezoluție va evalua viabilitatea planului în acord cu celelalte autorități competente și va informa banca cu privire la eventuale deficiențe descoperite. Administratorul băncii trebuie să rezolve observațiile autorității în termen de două săptămâni. După încă o săptămână, autoritatea poate da avizul final, iar planul de reorganizare poate fi aplicat.

Atunci când procedura de bail-in se va aplica unui grup financiar, planul de reorganizare va fi pregătit de instituția afectată și va acoperi toate subsidiarele sale.

Procedura de bail-in semnalează o schimbare semnificativă a strategiei Uniunii Europene în privința salvării băncilor ajunse în pragul colapsului.

Dorința de a evita o nouă situație de haos pe piețe, așa cum s-a întâmplat în 2008, după falimentul falimentul Lehman Brothers, a determinat guvernele din Europa și din întreaga lume să intervină cu bani publici pentru redresarea instituțiilor financiare aflate în dificultate.

Guvernele din UE caută de câțiva ani o alternativă, în încercarea de a evita cheltuirea de bani publici pentru recapitalizarea băncilor care și-au asumat prea multe riscuri.

Astfel, liderii europeni au elaborat un plan de rezoluție ordonată a unei bănci aflată aproape de insolvență, astfel încât finanțarea procedurii de restructurare finanțată din resursele instituției respective să fie un proces clar, bine definit, iar fiecare acționar, creditor, deponent sau alt tip de partener de afaceri să cunoască pierderile la care ar putea fi expus.

În Cipru, rezoluția Bank of Cyprus prevede absorbirea a până la 60% din sumele care depășesc pragul de 100.000 de euro aflate în conturi.

În varianta inițială convenită de guvernele din zona euro, restructurarea băncilor din Cipru avea să fie finanțată parțial printr-o taxă specială asupra tuturor depozitelor bancare din țară, de 6,75% pentru sumele sub pragul de 100.000 euro, respectiv 9,9% pentru economiile care depășesc această valoare. Varianta inițială a planului a căzut, după un vot nefavorabil în Parlamentul cipriot și proteste de amploare în Cipru.

La finele lunii martie, după încheierea acordului cu Cipru în vaianta finală, președintele Eurogroup Jeroen Dijsselbloem a declarat că soluția adoptată pentru statul insular ar trebui să devină un model pentru dezamorsarea viitoarelor crize bancare din zona euro, indicând astfel că utilizarea depozitelor mai mari de 100.000 de euro nu se va opri la băncile din Cipru.

Declarațiile ministrului olandez au fost nuanțate ulterior de mai mulți oficiali europeni, care au transmis mesajul că situația din Cipru este unică, iar măsura accesării depozitelor bancare nu se va repeta.

Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, Olli Rehn, a afirmat săptămâna trecută că Ciprul a fost într-adevăr un caz excepțional, însă UE pregătește o lege care prevede că deponenții cu mai mult de 100.000 de euro în cont ar putea pierde o parte din bani, care ar fi utilizați pentru salvarea băncii ajunsă într-o situație dificilă.

VREMEA. Prognoza meteo pentru vineri și sâmbătă