Ultima strigare pentru AUTOSTRADA ZĂPEZII. Care este NOUL TERMEN de finalizare pentru tronsonul Comarnic – Brașov
La zece ani de la prima tentativă de a începe lucrările la Autostrada Comarnic-Brașov, cunoscută ca Autostrada Zăpezii, guvernul speră să bată palma cu constructorul care să execute cei 58 de kilometri spre munte pe care să se circule începând cu 2017. Acesta este ultimul termen stabilit de autoritățile de la București pentru finalizarea lucrărilor, deși inițial premierul Victor Ponta promisese 2016 ca dată-limită, în cazul nerespectării susținând că nu va mai candida la alegerile parlamentare. „Dacă nu e gata până în 2016 nu mai candidez. Am un fix cu Comarnic-Brașov și cu Pitești-Craiova”, spunea premierul la începutul acestui an.
Mai mult, proiectul ar mai putea suferi modificări, deși în acest an traseul a mai fost modificat o dată în cadrul negocierilor dintre autorități și firmele preselectate.
„Ședința de deschidere a ofertelor va avea loc în data de 9 decembrie 2013. Termenul estimat pentru atribuirea și semnarea contractului de concesiune de lucrări publice este decembrie 2013. Termenul estimat pentru finalizarea Autostrăzii București-Brașov, Tronsonul Comarnic-Brașov este 2017”, se arată într-un răspuns primit de gândul de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
Valoarea estimată pentru acest tronson este de aproape 1,2 miliarde de euro, iar pentru demararea lucrărilor anul viitor, guvernul a convenit cu reprezentanții FMI o finanțare de 600 de milioane de lei , echivalentul a 134 de milioane de euro, prevăzută în proiectul Bugetului de stat pe 2014.
„Cele 600 de milioane lei, stabilite a fi acordate prin bugetul pe anul 2014 pentru demararea acestui proiect, reprezintă un succes de etapă, care mă face încrezător că ne aflăm pe drumul cel bun. Trebuie să știți că nu a fost deloc simplu să-i convig pe reprezentanții misiunii FMI de necesitatea stringentă a asigurării finanțării pentru acest obiectiv strategic pentru România”, a declarat ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, în urmă cu câteva zile. În opinia lui, în prezent „mingea se află în terenul Ministerului Marilor Proiecte”, exprimându-și speranța că la sfârșitul lunii noiembrie, ministrul Dan Șova să semneze contractul cu câștigătorul licitației.
Autostrada va avea 18 tuneluri și 54 de poduri, pasaje și viaducte
Autostrada Comarnic-Brașov va avea o lungime de 58 de kilometri, potrivit studiului de fezabilitate, datele tehnice ale proiectului putând fi modificate „în vederea optimizării proiectului”.
„Datele tehnice, la faza de proiectare a Studiului de Fezabilitate pentru proiectul Autostrăzii București-Brașov, tronsonul Comarnic-Brașov sunt: lungimea – 58 km; partea carosabilă – 2 x (2 x 3,50 m) și 2 x (2 x 3,75 m); benzi de staționare de urgență – 2 x 2,50 m; poduri, pasaje și viaducte pe autostradă – 54 și tuneluri – 18. Precizăm că în cadrul procedurii de dialog competitiv, specificațiile tehnice au constituit obiect al dialogului cu posibilitatea de a fi modificate -în vederea optimizării proiectului-, urmând ca o parte din acestea să facă obiectul ofertelor finale”, se arată în răspunsul CNADNR.
De altfel, traseul inițial a fost modificat, în septembrie gândul dezvăluind că autostrada nu va mai trece „aproape de mijlocul orașului Bușteni”, adoptându-se varianta construirii a aproximativ 10 kilometri de tunel, după cum a explicat atunci directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.
„După săptămâni de negociere în cadrul perioadei de dialog competitiv am convenit modificarea traseului autostrăzii Comarnic-Brașov. Studiul de fezabilitate era făcut în 2002, iar la acea dată Bușteniul nu avea dezvoltarea de acum. Dacă am fi respectat traseul din studiul de fezabilitate, autostrada ar fi trecut practic prin mijlocul localității Bușteni”, a declarat pentru gândul directorul general al CNADNR.
Cum se finanțează proiectul
Fondurile necesare pentru exproprierea și trecerea în proprietatea statului a imobilelor aferente autostrăzii Comarnic-Brașov vor fi asigurate de la bugetul de stat. Proiectarea și construirea autostrăzii vor fi finanțate prin fonduri atrase de viitorul concesionar. În perioada de operare și întreținere a autostrăzii (26 de ani), viitorul concesionar își va recupera costurile privind proiectarea și construirea autostrăzii prin „plăți de disponibilitate” efectuate de CNADNR.
„Plățile de disponibilitate vor fi supuse unor deduceri în cazul în care autostrada nu este disponibilă sau nu este operată și întreținută la anumite standarde de performanță”, au explicat reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi.
Premierul Victor Ponta a anunțat, în februarie, că sectorul de autostradă concesionat va fi taxat. „Cei care fac această concesiune vor pune barieră și vor pune taxă”, a spus Victor Ponta.
Nouă luni de negocieri
Pentru tronsonul de autostradă Comarnic – Brașov ofertele pentru preselecție la dialog competitiv au fost depuse în februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction și asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci – Strabag – Aktor și Impregilo – Salini.
La începerea etapei dialogului competitiv, în perioada mai-iunie, China Communications Construction și-a anunțat retragerea din cursă.
În decembrie, după nouă luni de negocieri, Compania Națională de Autostrăzi promite că va desemna câștigătorul, adică firma care va trebui să aducă finanțare și să construiască autostrada Comarnic-Brașov.
Gândul a scris anul trecut că în documentația de selectare a consultantului pentru autostrada Comarnic-Brașov au fost trecute printre cerințe un autoturism 25-30.000 euro și 30-40.000 euro pentru instruirea angajaților CNADNR. După ancheta din gândul, procedura de selecție a consultantului a fost anulată, spre sfârșitul anului trecut. Ulterior, CNADNR a anunțat lansarea procedurii de atribuire pentru concesiunea autostrăzii Comarnic-Brașov.
Cum au eșuat încercările de concesionare din 2004 până acum
În 2004 a eșuat prima tentativă de construire prin concesiune a autostrăzii Comarnic-Brașov. Guvernul Năstase selectase firma Vinci pentru construcția acestui tronson, dar și pentru segmentele București-Ploiești și Predeal -Brașov. Draftul proiectului era gata, dar Comisia Europeană s-a opus, nefiind de acord cu modul în care au fost selectați viitorii concesionari și precizând că legislația privind parteneriatul public-privat trebuie refăcută.
O altă încercare pentru găsirea unui concesionar a avut loc în 2010. Ministrul Transporturilor, la acea vreme, Radu Berceanu, președintele grupului francez Vinci si un reprezentant al companiei elene Aktor semnaseră la începutul anului 2010 contractul de concesiune pentru tronsonul de autostradă Comarnic-Brasov, proiectul urmând să fie finalizat pănă in ianuarie 2014.
Consorțiul Vinci-Aktor a renunțat însă în aprilie 2010 la contractul de construcție în concesiune a tronsonului de autostradă Comarnic-Brașov, în valoare de 1,5 miliarde de euro, invocând clauze contractuale. În fapt, consorțiul nu reușise să strângă banii necesari lucrării. Tronsonul avea atunci ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani în total 4,8 miliarde de euro.