ULTIMA ZI pentru depunerea DECLARAȚIEI UNICE. Sunt multe persoane care NU ȘTIU dacă trebuie să depună și cum să calculeze impozitul
„Au fost câteva probleme tehnice, în general. Au fost blocaje, în sensul că întârzia foarte mult primirea confirmărilor la deschiderea de conturi. La unele a mers repede, la unele – cel mai frecvent după data de 1 iulie – a mers foarte greu, nu știu de ce. O altă problemă este că sunt destul de mulți care au venituri din chirii și care nu sunt conștienți că trebuie sau nu să depună declarația sau își aduc aminte în ultimul moment”, a spus consultanul fiscal Emilian Duca de la firma de consultanță Tax & Business Solutions.
El spune că a acordat asistență pentru completarea și depunerea declarației unice unui număr de circa 10 persoane cu venituri extrasalariale, care aveau, în general, venituri din străinătate. Peste 600.000 de persoane fizice au depus până pe 25 iulie declarația unică, iar 190.000 de formulare au fost depuse online, arată datele Ministerului de Finanțe.
„Există o serie de contribuabili care au venituri din chirii și care sunt calculate în valută. În acest caz, sistemul de calcul este foarte greu, pentru că fiecare contribuabil trebuie să-și facă singur un calcul care înainte era făcut de Fisc”, a mai spus Duca. El a mai subliniat că forma actuală a declarației unice are niște defecte. Spre exemplu, modul de calcul este greoi în cazul veniturilor în valută, iar autoritățile ar fi trebuit să stabilească un curs unic de referință, așa cum există la acciză și pe baza lui să se calculeze impozitele la veniturile în valută fără să mai facă oamenii prea multe calcule complicate.
„În rest, mecanismul, modul de depunere în sine, este maximum ce se poate face pentru online. E un PDF inteligent, are toate facilitățile, nu este extraÂordinar de greu la depunere, dar mă așteptam la altceva, la un ecran în care oamenii să își introducă datele pe care le au. Mă așteptam la o interfață mai prietenoasă cu utilizatorul”, a mai spus Duca. El a adăugat că, în majoritatea situațiilor, persoanele fizice au nevoie de asistență în completarea datelor, fie din partea unui contabil, fie din partea unui consultant fiscal, lucru care îi sperie pe cei mai mulți dintre contribuabili.
„Acest lucru face ca o bună parte din declarații să fie depuse tot pe vechiul sistem, pentru că oamenii au mai multă încredere în omul de la ghișeu, plus că este gratis, față de un consultant extern pe care ar trebui probabil să îl și plătească. În general, sistemul pentru persoane fizice este destul de complicat, ar putea să fie mult simplificat dacă s-ar dori un dialog„, a concluÂzionat Emilian Duca.
Marți, 31 iulie 2018 este ultima zi în care se poate depune Declarația Unică, iar persoanele fizice pot depune această declarație online, „prin intermediul aplicației care poate fi accesată la adresa https://declunica.anaf.ro/, cu numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul Privat Virtual, prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro”, au transmis reprezentanții Ministerului de Finanțe. De asemenea, declarația poate depune și în format hârtie direct la registratura administrațiilor fiscale ale ANAF sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Cine trebuie să depună declarația unică
Declarația unică se completează și se depune de persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România și/sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligația de a depune acest formular, mai arată datele Finanțelor. Cei care nu depun la timp declarația unică riscă o amendă cuprinsă între 50 și 500 de lei.