Prima pagină » Economic » Un angajat din Tulcea a inventat cărămida ecologică din granule de sticlă reciclată

Un angajat din Tulcea a inventat cărămida ecologică din granule de sticlă reciclată

Un angajat din Tulcea a inventat cărămida ecologică din granule de sticlă reciclată
Angajatul unei firme din Tulcea a inventat o cărămidă realizată din granule obținute din sticlă reciclată. Produsul se numește BCE (beton celular ecologic) și are numeroase avantaje în ceea ce privește rezistența. Cărămida inedită a fost prezentată la un salon de inventică din Galați.

Sticla spartă reciclată sub formă de granule poate fi folosită în beton și produse de beton ca înlocuitor al materiilor prime naturale. Ideea, care îi aparține unui inventator de la o firmă din Tulcea, a fost brevetată și a pornit de la faptul că la nivel mondial doar un sfert din ambalajele de sticlă sunt refolosite.

„O idee simplă, dar neinventată până acum. Am pornit de la ideea că sticla poate fi refolosită prin topire pentru a produce noi borcane, sticle. Ne-am gândit că doar 25 la sută din aceste noi sticle și borcane produse sunt făcute din sticlă reciclată. Restul ajung pe unde ajung”, a spus, pentru MEDIAFAX, Alexandru Lescai.

Reprezentanții firmei din Tulcea spun că au început deja să vândă produsul, iar clienții sunt impresionați de calitățile materialului.

„Ca și costuri sunt asemănătoare, în schimb avem avantaje net superioare asupra confortului termic și o grămadă de alte beneficii. Se comportă mai bine la frig, avem un aviz tehnic obținut. Acest material are niște proprietăți extraordinare, este rezistent chiar la foc. Având în vedere că rețeta de beton conține sticlă reciclată vă dați seama că putem face o grămadă de produse din beton, de la pavele la orice altă formă de cărămidă. Am vândut la persoane fizice din Tulcea și Călărași”, a precizat Alexandru Lescai.

Potrivit producătorilor, acest proiect este un model de economie circulară, unde în locul resurselor naturale sunt folosite deșeuri reciclabile, și a fost început din nevoia de a integra deșeurile de sticlă în materiale și produse. Cărămida are dimensiunile de 30 x 20 x 20 cm, cu două goluri de aer în interior, iar pereții au grosimea de 4 cm.

Cărămida cu granule din sticlă reciclată a fost prezentată la Ugal Invent, un eveniment anual care se desfășoară la Universitatea Dunărea de Jos din Galați încă din 2014.

Foto: Pixabay

 

Citește și