Un bancher vrea să-l convingă pe premierul Tudose să-și facă card
„Cum i-aș prezenta premierului avantajele cardului de debit? Aș începe prin a-i arăta care sunt dezavantajele menținerii cash-ului din perspectiva economiei naționale. Cardurile de debit și conturile atașate nu sunt purtătoare de comisioane în cazul celor mai multor bănci din România. La comercianți nu se plătește comision la tranzacțiile cu cardul. Avem zero comision la ATM-urile băncii și internet banking gratuit. Nu trebuie să ne mai speriem de comisioane. Însă, în România, 80% dintre tranzacții se fac cash”, a declarat Dana Demetrian, vicepreședintele BCR, la o conferință de presă organizată joi, 21 septembrie.
Aceasta a răspuns astfel la o întrebare referitoare la cum ar putea un bancher să-l convingă pe primul ministru să-și încaseze salariul pe card și nu cash.
Reamintim că, premierul Mihai Tudose a declarat recent că a refuzat să primească salariul pe un card bancar, întrucât nu a dorit să achite comisioanele impuse pentru tranzacții.
„Am avut un cont în bancă, cu o sumă minoră în valută, era vorba de 500 de dolari, și după vreo doi ani m-a sunat banca să îmi spună că nu numai că nu mai am banii, trebuie să mai dau eu 50 de dolari, că, de fapt, comisionul (…) a mâncat fondul. (…) Iertați-mă: ‘Terente era copil pe lângă voi, chiar era băiat bun’. Dar atunci asta a fost poziția mea ca persoană fizică”, a spus Tudose.
Conferința organizată joi de BCR a avut ca scop lansarea, în premieră în România, o variantei inedite a contractelor destinate persoanelor fizice care vor să obțină un credit de consum, un card de credit și un credit imobiliar ipotecar. Contractele au fost rescrise pe înțelesul tuturor, din „banchereză”, de trei dintre cei mai cunoscuți autori, scriitori și jurnaliști din România: Simona Tache, Vlad Petreanu și Ioan T. Morar.
Inițiativa Băncii Comerciale Române continuă demersurile de educație financiară întreprinse de cel mai important grup financiar din România din dorința de a oferi informații într-un format cât mai transparent și prietenos pentru clienții și partenerii săi. Aceste demersuri au inclus înființarea Centrului de Dialog Financiar, centru în care clienții află cum să-și evalueze corect capacitățile financiare și cum să-și seteze în mod realist obiectivele financiare, fie că e vorba de economii, de educația copiilor, de vacanțe sau achiziții de proprietăți.
De asemenea, la finele anului trecut, banca a lansat programul Școala de bani, în cadrul căruia peste 1.000 de angajați ai BCR au devenit până în prezent profesori de educație financiară și au făcut workshopuri de educație financiară cu 12.000 de români.
Mai mult, BCR a fost prima bancă din România care a decis să ofere, în mod proactiv, soluții comerciale sustenabile pentru reducerea costurilor suportate de către clienții săi. Aproape 200.000 de clienți ai BCR au beneficiat, începând cu 2009, de refinanțări, restructurări sau ajustări de costuri, aceasta fiind și una dintre soluțiile găsite de bancă pentru optimizarea bugetului personal. În ultimii șapte ani, credite în volum de peste 4,5 miliarde lei au intrat într-un proces de reducere de costuri.
Pemierul Mihai Tudose a declarat la un moment dat, pentru o televiziune, că a avut o experiență neplăcută cu băncile și că refuză ca salariul să-i fie pus pe card pentru ca banca să nu beneficieze de comision la fiecare retragere, Tudose afirmând că „nu-l merită”.
Întrebat de ce nu are niciun cont bancar, Mihai Tudose a răspuns: „Am refuzat să-mi pun leafa pe card ca să-i dau băncii câte doi bani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să-i dau. Consider că nu-i merită.”
Când i s-a atras atenția că s-ar putea crede că recentele sale critici la adresa băncilor ar fi expresia unei atitudini subiective, premierul a admis că a existat un episod neplăcut în relația cu o bancă.
„Personal, eu am avut niște experiențe cu băncile. Am avut un cont în bancă cu o sumă minoră, 500 de dolari, și după doi ani m-a sunat banca să-mi spună nu doar că nu mai am banii, ci că mai trebuie să mai dau eu 50 de dolari că de fapt comisionul cu care au avut grijă de ei, i-au păzit, i-au dus la toaletă noaptea sau le-au dat să bea apă când le era sete a mâncat fondul și trebuie să mai aduc și eu niște bani de acasă. Din momentul ăsta eu am zis «Iertați-mă, dar Terente era copil pe lângă voi! Chiar era băiat bun»”, a relatat Tudose.