Prima pagină » Economic » Un cunoscut preparat românesc devine produs protejat și recunoscut la nivel european

Un cunoscut preparat românesc devine produs protejat și recunoscut la nivel european

Un cunoscut preparat românesc devine produs protejat și recunoscut la nivel european
Cârnații de Pleșcoi au fost înregistrați, vineri, drept produs de Indicație Geografică Protejată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al MADR.

Conform procedurilor de înregistrare a unei denumiri în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate, nu a fost depusă în termenul legal nicio declarație de opoziție.

Astfel, potrivit termenelor Regulamentului de punere în aplicare al Comisiei Europene, produsul „Cârnații de Pleșcoi” (IGP) dobândește denumirea de indicație geografică protejată, la 20 de zile de la publicarea Regulamentului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, deci termenul curge de la data de 4 octombrie 2019, arată sursa citată.

Asociația pentru promovarea cârnaților de Pleșcoi, înființată în anul 2009, a solicitat protecția la nivel european din dorința de a duce mai departe tradiția și de a păstra gustul autentic al cârnaților de Pleșcoi.

 

Citește și