Un fost șef de reprezentanță auto BMW, al patrulea director general la Tarom în mai puțin de trei luni

Publicat: 20 11. 2017, 17:57

Werner Wolff a fost director executiv al Ba­nat Car, dealerul BMW din Timi­șoara și Arad, care face parte din grupul Auto­mobile Bava­ria.

Directorul general interimar al Tarom, Daniela Dragne, a demisionat joi, 16 noiembrie, din motive personale. Mandatul acesteia fusese prelungit până la finalul anului de Consiliul de Administrație al companiei, după ce a expirat la începutul lunii noiembrie. Daniela Dragne, fosta directoare a agenției Tarom-Tel Aviv, a fost aleasă de Consiliul de Administrației al Tarom în funcția de director general interimar al companiei pe 4 octombrie, pentru un mandat de o lună.

Florin Susanu, fost director interimar al companiei Tarom, anunța în luna septembrie că renunță la acest mandat și se întoarce în cabina de pilotaj.

Susanu a fost numit după ce Eugen Davidoiu și-a dat demisia, la finalul lunii august.

Compania aeriană Tarom estimează pierderi de 206,79 milioane de lei în bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe 2017, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere de Ministerul Transporturilor. În proiectul anterior de buget, publicat în luna iulie, Tarom prognoza o pierdere de aproape cinci ori mai mică, de 41,2 milioane de lei pentru acest an.

Flota Tarom are, în prezent, 23 de aeronave, doua închiriate și 21 de avioane proprii. Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înființată în 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianței SkyTeam, din 1993 membră a Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 2000 este membră a Asociației Companiilor Aeriene Europene (AEA).