Un fost vicepreședinte al Bechtel, condamnat la închisoare. Care este motivul
Asem Elgawhary, în vârstă de 73 de ani, a fost condamnat marți, după ce și-a recunoscut vinovăția în decembrie. El trebuie să plătească totodată autorităților americane o amendă de 5,2 milioane de dolari.
Elgawhary, cetățean american și egiptean, a luat mită din partea a trei companii, între care grupul francez Alstom, în schimbul informațiilor confidențiale din procesele de atribuire a unor contracte cu compania publică de electricitate din Egipt, se arată într-un comunicat al Departamentului de Justiție, citat de Bloomberg.
Alstom, împreună cu subsidiara sa din Elveția, a recunoscut în decembrie că a plătit mită lui Elgawhary și altor persoane.
În perioada 1996-2011, Elgawhary a fost director general al unei companii mixte între Bechtel și EEHC, compania publică de electricitate din Egipt, el răspunzând de solicitarea de oferte și atribuirea contractelor.
Elgawhary a acceptat mită din partea a trei subcontractori, în schimbul oferirii unor avantaje incorecte în procesul de licitație.
În decembrie, unul dintre subcontractori, grupul francez Alstom, a încheiat un acord cu Departamentul de Justiție din SUA și a plătit o amendă de 772 de milioane de dolari pentru că a dat mită.
Alstom a plătit mită de 75 de milioane de dolari pentru a-și asigura contracte în valoare de 4 miliarde de dolari în proiecte din întreaga lume, potrivit Departamentului de Justiție.
În 2006, inspectorul general al SUA în Iraq a acuzat Bechtel că a irosit banii contribuabililor americani din cauza managementului defectuos, după evaluarea unor contracte de 2,8 miliarde de dolari ale companiei, potrivit Sputnik.
Grupul Bechtel are 53.000 de angajați și venituri de 40 de miliarde de dolari. Grupul oferă servicii de inginerie, construcții și de management al proiectelor, în principal clienților din sectoarele energiei, apărării și telecomunicațiilor.