Un important om de afaceri american cu origini românești îi avertizează pe capitaliști că se îndreaptă spre autodistrugere dacă nu-și plătesc mai bine angajații

 Peter Georgescu a fost președintele WPP Group, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața mondială a publicității, iar acum este președintele onorific al Young & Rubicam, una dintre cele mai importante companii deținute de WPP.

„Sunt speriat. Miliardarul Paul Tudor Jones, fondatorul unui mare fond de hedge, este speriat. La fel este și prietenul meu Ken Langone, unul dintre fondatorii Home Depot. Mulți directori executivi sunt speriați, dar nu de teroriștii de la Al Qaeda și nici de perfidul Stat Islamic sau de vreun alt grup radical din Orientul Mijlociu, Africa sau Asia. Suntem speriați de ceea ce poate face distribuirea inechitabilă a veniturilor”, scrie Georgescu. Pentru cei mai bogați 20% dintre americani, viața este destul de bună. Însă 40% dintre americani sunt faliți. În fiecare an ei cheltuiesc mai mult decât au.

În timp ce atât de mulți oameni au probleme financiare, chiar și cei din pătura de sus a clasei de mijloc rămân cu relativ puțini bani după ce-și plătesc facturile: în medie, circa 1.300 de dolari pe lună. O gaură în acoperiș și problemele lor capătă deja alte dimensiuni.

Dacă problema inegalității nu este rezolvată, decalajul dintre venituri poate avea două urmări: turbulențe sociale majore sau taxe punitive, precum impozitul de 80% pe veniturile mai mari de 500.000 de dolari sugerat de Thomas Piketty, economist francez și autorul best-sellerului „Capitalul în secolul XXI”. „Clădim un sistem de castă din care este aproape imposibil de evadat, cu excepția poate a celor câțiva cu minți excepționale, cu calități atletice remarcabile sau a celor care au noroc cu carul. De aceea sunt speriat. Riscăm să pierdem motorul capitalismului, cel care ne-a adus succes economic și acest mod de viață.

Ken Langone și cu mine suntem recunoscători acestei țări și am discutat cu diferiți directori executivi despre cum poate fi rezolvată problema inegalității.

Această țară mi-a oferit oportunități remarcabile. Sunt un imigrant venit în Statele Unite cu vaporul când eram adolescent. Am plecat din România în 1954. Am fost despărțit de părinți la vârsta de șapte ani deoarece ocupația sovietică de după război a României i-a prins în timp ce ei erau în Statele Unite. Nu aveau cum să se mai întoarcă. La vârsta de 10 ani am fost trimis de comuniști într-un lagăr de muncă forțată împreună cu fratele meu de 15 ani. Cu ajutorul poporului american și al intervenției președintelui Dwight D. Eisenhower, am fost reuniți cu părinții noștri după cinci ani de muncă în lagăr. Prin bunăvoință și compasiune, am fost invitat de directorul academiei Phillips Exeter să intru la cursurile școlii. Apoi am studiat la Princeton și la Stanford Business School.

În timpul celor peste 50 de ani petrecuți în domeniul marketingului, publicității și relațiilor cu publicul am fost ajutat de oameni de tot felul să-mi îndeplinesc visul american.

Ken Langone a fost primul din familia sa care a terminat un liceu și a intrat la colegiu. Tatăl său și-a câștigat pâinea prin muncă fizică în Italia. Langone a avut succes în afaceri și în activitățile filantropice. Spitalul Universitar New York a fost redenumit Centrul Medical NYU Langone.

Ar mai avea acum tineri precum Ken astfel de oportunități? Nu cred.

Cine ar fi îndeajuns de curajos să pună lucrurile în mișcare? Cea mai evidentă alegere este guvernul american. Însă actualul Congres este paralizat.

Noi, liderii lumii de afaceri, știm ce trebuie făcut. Dar avem voința să facem ce trebuie făcut? Avem voința de a controla lăcomia excesivă atât de răspândită în cultura noastră acum și de a orienta resursele spre o educație mai bună și spre crearea de oportunități?

Lumea afacerilor are cel mai mult de câștigat dintr-o Americă sănătoasă și cel mai mult de pierdut din turbulențe sociale și taxare punitivă.

Companiile pot da startul acțiunii în două moduri. Primul ar fi să investească în factori care creează valori reale – angajații. Salariile trebuie să fie echitabile, adică să permită angajatului să beneficieze mai mult de îmbunătățirea productivității și de inovațiile  creatoare.”

Faptul că salariile reale stagnează de patru decenii în timp ce productivitatea a crescut cu 80% arată că ceea ce am scris mai sus nu se întâmplă. Înainte de anii ”70, atât salariile cât și productivitatea creșteau. Acum, cea mai mare parte din ceea ce se câștigă prin productivitate se duce la acționari, nu la angajați.

Apoi, companiile trebuie să investească agresiv în propriile operațiuni, direcționând profitul în productivitate și inovație pentru a îmbunătăți performanța reală a afacerii. Astăzi, prea multe companii își reduc investițiile în cercetare și dezvoltare și în construirea brandului. Rezultatul este declinul general al valorii brandurilor lor și a altor active.

Pentru a compensa pentru aceste declinuri și pentru veniturile anemice, companiile își răscumpără acțiunile (în prezent mai mult ca niciodată) și astfel își majorează artificial veniturile pe acțiune.

Cineva trebuie să spargă gheața. Cineva trebuie să arate calea. Companii inclusiv Home Depot, Costco Wholesale, Whole Foods, Publix, Qualcomm, Starbucks și Gravity Payments fac pași mici și își recompensează angajații mai mult. Schimbări similare trebuie făcute de mult mai multe companii.

În discuțiile cu oamenii de afaceri prin care eu și Ken încercăm să atragem sprijin pentru cauza noastră am găsit consens în ceea ce privește natura problemei și nevoia urgentă pentru găsirea unei soluții. Aceasta este vestea bună. Ne îngrijorează însă voința de a acționa. Diverși executivi ne-au spus că pentru a-și plăti angajații mai echitabil au nevoie de mai mult sprijin din partea boardurilor, a liderilor din afaceri, a presei și chiar a guvernului pentru a rezista presiunii intense de pe piață pentru maximizarea profiturilor pe termen scurt date acționarilor.

Îi lăudăm pe cei care fac ceea ce trebuie, dar cum putem convinge mai multe companii și mai mulți executivi să acționeze acum? Chiar nu vrem turbulențe sociale și impozit de 80% ca stimulente pentru a trece la acțiune.

Iată cum poate arăta marele început: guvernul poate asigura stimulente fiscale companiilor pentru ca acestea să-și plătească mai mult angajații care câștigă 80.000 de dolari sau mai puțin. Programul poate fi rulat 3-5 ani, după care s-ar face evaluarea eficienței.

Beneficiile ar fi uriașe. Oamenii ar avea mai mulți bani de cheltuit, iar mulți nu ar mai avea nevoie de ajutorul guvernului. Aceasta ar însemna reducerea cheltuielilor cu ajutoarele sociale.

În sfârșit, cealaltă parte a Americii, cea care nu a reușit să iasă de sub muntele de datorii, va ști că ajutorul este pe drum – și nu sub forma creșterii sprijinului guvernamental, ci a unei distribuiri mai echitabile a muncii și a valorii pe care o produce afacerea.

Așa cum s-a dovedit în repetate rânduri, și acționarii au de câștigat deoarece angajații satisfăcuți produc rezultate mai bune.

Este clar că situația trebuie să se schimbe urgent. Un sistem echitabil și corect de inițiativă liberă a rămas cel mai bun motor inventat vreodată pentru crearea oportunităților și a standardelor de viață mai ridicate”.

Peter Georgescu răspunde întrebărilor pe care i le-au pus cititorii