Prima pagină » Economic » Un nou fond de investiții alternative în domeniul agriculturii a fost autorizat de ASF. Liviu Arnăutu: „Credem în sectorul agricol”. Care sunt planurile administratorilor

Un nou fond de investiții alternative în domeniul agriculturii a fost autorizat de ASF. Liviu Arnăutu: „Credem în sectorul agricol”. Care sunt planurile administratorilor

Un nou fond de investiții alternative în domeniul agriculturii a fost autorizat de ASF. Liviu Arnăutu: „Credem în sectorul agricol”. Care sunt planurile administratorilor

Agricultural Fund, un nou fond de investiții alternative cu capital privat în domeniu agriculturii, administrat de Atlas Asset Management, a fost autorizat de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și înregistrat în Registrul public al ASF în această calitate. Liviu Arnăutu, președintele Consiliului de Administrație al societății, a explicat, într-un scurt interviu pentru Gândul, ce „a mânat în luptă” conducerea companiei atunci când a creat acest produs investițional și care este bazinul de clienți pe care îl vizează.

Aprobarea solicitării SAI Atlas Asset Management SA de autorizare a Fondului de Investiții Alternative cu capital privat Agricultural Fund și înregistrarea acestuia în Registrul public al ASF în această calitate a fost anunțată în urma ședinței din 15 februarie a Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară.

SAI Atlas Asset Management SA este autorizată de ASF să administreze fonduri deschise de investiții (FDI), precum și fonduri de investiții alternative (FIA). Liviu Arnăutu, președintele Consiliului de Administrație, care deține 59,74% din totalul capitalului social al societății, a detaliat pentru Gândul planul de investiții.

Care este orizontul investițional optim?

Principalul acționar al societății are nouă ani experiență în trezorerii de bănci și de aproximativ 17 ani activează pe piața de capital.

Scopul în care am autorizat fondul este de a oferi clienților noștri posibilitatea accesării unui sector antreprenorial care nu este la îndemâna tuturor, respectiv sectorul agricol. În sectorul agricol ne propunem să le permitem accesul la randamentele generate prin deținerea terenurilor, exploatarea acestora și a produsului terenului, respectiv mărfurile agricole, produs care automat le va facilita inclusiv gestionarea acestor suprafețe, care la nivel personal pot părea dificile.

Cred că, mai mult sau mai puțin, toată lumea are o tangență cu sectorul agricol, experiențele sunt diverse, pornind de la foarte bune la foarte proaste. Noi ne propunem să le aducem calitatea actului managerial, administrativ, să-i ajutăm să aibă randamentul acestor proprietăți obținute în urma unui management modern”, a explicat Liviu Arnăutu.

Totuși, președintele Consiliului de Administrație al Atlas Asset Management nu recomandă acest fond persoanelor care au un orizont investițional de sub trei ani.

Considerăm că cel puțin trei ani reprezintă o perioadă optimă de deținere, chiar după, pentru că acolo estimăm că procesul de management pe care îl aplicăm va ajunge la maturitate și randamentul oferit clienților automat se va stabiliza în acel moment”, a spus Liviu Arnăutu.

”Credem în sectorul agricol, acesta este al doilea motiv care ne-a mânat în luptă. Credem că sunt foarte multe oportunități, atât în perspectiva „land banking”, respectiv să cumpărăm terenuri și să obținem un venit din aprecierea acestuia prin alinierea, să spun, la standardul european de productivitate, dar în același timp suntem conștienți de marjele obținute în momentul în care se aplică un management profesionist, modern.

Și credem că automat este un produs cu un grad de volatilitate mai scăzut, pentru că sunt niște cash-flow-uri generate dintr-o producție constantă – e adevărat că sunt alte riscuri care trebuiesc acoperite, riscul de secetă, de furt, mai multe, riscuri specifice businessului”, a precizat președintele Consiliului de Administrație al Atlas Asset Management.

În mod evident, aflat sub interdicția legii, Liviu Arnăutu nu a putut face publice nivelurile randamentelor previzionate în cadrul simulărilor anterioare autorizării, dar a afirmat că acestea sunt atractive.

„Avem o limitare în a vehicula cifre, în primul rând pentru că randamentele trecute nu reprezintă garanția unor randamente viitoare. În același timp, dacă nu putem garanta aceste randamente într-o formă satisfăcătoare conform legii – respectiv ar trebui să fie o scrisoare de garanție bancară în spate -, nu pot să merg și să vehiculez o cifră care ar genera, poate, o așteptare falsă. Mi-aș dori să vă spun.

Noi avem clar niște estimări, am modelat acest business, pentru că bineînțeles că nu vrem să ne apucăm doar pentru că am avut o idee frumoasă. Am coagulat o echipă cu experiență în partea de management agricol și, conform modelării noastre, randamentele sunt cu siguranță atractive”, a subliniat acționarul principal al societății.

Ne ferim să vehiculăm o cifră și pentru că ne propunem să explicăm oricărui client care ne trece pragul în primul rând care sunt riscurile și numai după ce ne convingem că profilul corespunde cu specificul investiției, atunci trecem mai departe și discutăm modelul de business”, a explicat Liviu Arnăutu.

În ceea ce privește bazinul de clienți vizat pentru accesarea acestui produs, președintele Consiliului de Administrație al Atlas Asset Management a spus că acesta se adresează în primul rând tipului de client profesional, așa cum este definit prin Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, respectiv „un client care are experiența, cunoștințele şi competența necesare pentru a lua propriile decizii de investiţii şi a evalua corect riscurile implicate”.

Prin caracteristicile fondului, permitem inclusiv accesul, într-o măsură limitată, a clienților de retail, dar cu siguranță mergem în categoria investitorilor profesionali și instituționali, care automat sunt asimilați clienților profesionali”, a mai spus Liviu Arnăutu.

Cel mai performant fond deschis în 2022

În portofoliul SAI Atlas Asset Management SA se află fondurile deschise: FDI Audas Picator, FDI Piscator Equity Plus și FDI Monolith, dar și fondurile de investiții alternative FIA Hermes, FIA Herald, FIA DCP Investitii, FIA Michelangelo și FIA Alchemist.

FDI Audas Piscator, fond deschis cu randament absolut și cu grad ridicat de risc, a avut o creştere de 25,5% anul trecut, fiind cel mai performant fond deschis local în 2022 şi singurul cu un randament peste ritmul inflației de 13,8%, conform datelor oficiale date publicității de Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF).

Piața totală a fondurilor din România, conform AAF, constă în activele nete ale celor 240 de fonduri deschise și închise, locale și străine, care au scăzut în luna decembrie 2022 cu 1,3%, până la nivelul de 45,9 miliarde lei (9,3 miliarde euro), iar de la începutul anului au scăzut cu 14,4%; ieșirile nete ale lunii au totalizat 266 milioane lei (54 milioane euro). Defalcat, activele nete ale fondurilor deschise au avut o scădere de 31,2% în 2022.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor