Prima pagină » Economic » Un nou mall din București este de vânzare

Un nou mall din București este de vânzare

Un nou mall din București este de vânzare
Un fond de investiții va prelua parcul Vitantis din București

„Suntem în fază finală de vânzare a proiectului, sper ca tranzacția să fie încheiată în următoarele săptămâni. Tranzacția este în faza de due-dilligence de mai mult timp”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții EBP.

Cumpărătorul este compania Revetas Capital, activă în Europa Centrală și de Est și cu birouri la Londra, Bratislava, Viena, Cracovia și București. Compania administrează un vehicul de investiții cu un capital de 40 de milioane de euro, iar în prezent este în curs de strângere de fonduri pentru un alt vehicul, cu o țintă de capitalizare de 200 milioane de euro.

Centrul comercial are datorii cumulate de peste 44 de milioane de euro, cea mai mare parte din două credite de la UniCredit Bank. Fondul urmează să preia datoriile, să încerce să le restructureze și, de asemenea, să repoziționeze centrul comercial.

Parcul comercial are o suprafață închiriabilă de 36.000 de metri pătrați, iar printre cei mai importanți chiriași se numără Carrefour, Casa Rusu, Praktiker, Domo. Potrivit datelor disponibile în piață, proiectul este ocupat în proporție de 70%.

Equest a achiziționat Vitantis Retail Park în decembrie 2006 pentru 31,6 milioane de euro, în care a mai investit peste 30 de milioane de euro dintr-un credit de la UniCredit Bank. În anul 2011, George Teleman, partener în cadrul fondului, a preluat 51% din centrul comercial, la un preț simbolic, la care s-au adăugat datoriile.

Equest Balkan Properties a vândut în urmă cu trei luni proiectul Moldova Mall din Iași omului de afaceri Gheorghe Iaciu și mai deține în România un portofoliu de birouri și un centru logistic pe autostrada București-Pitești.

EBP mai deține pe piața românească patru clădiri de birouri de clasa A și B de mici dimensiuni, toate achiziționate în 2006 și localizate în București, plus proiectul Equest Logistics Centre, care include un teren cu o suprafață totală de 11 de hectare, situat în Bucharest West Logistics Park

Citește și