Sursele citate au precizat că o parte din managementul local al companiei va fi păstrat.
Creșterea animalelor este o activitate intensă în Emirate, iar cele 3-4 recolte de lucernă pe an ce pot fi obținute în IMB vor alimenta fermele arabilor.
Conform unor surse citate de Ziarul Financiar la sfârșitul lunii martie, valoarea tranzacției s-ar ridica la peste 200 de milioane de euro.
Agricost este cea mai mare fermă de cereale din România și operează în sistem de arendă aproape 56.000 de hectare de teren în Insula Mare a Brăilei. Terenul este arendat de la Agenția Domeniilor Statului, în conformitate cu contractul de concesiune nr. 9 din 3 august 2012, potrivit datelor transmise anterior de companie.
Al Dahra face parte din holdingul Al Ain, fondat de Alteța Sa Șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan. Al Dahra are activități în agricultură – cultivarea cerealelor, producția și tradingul acestora, având două divizii, de hrană pentru animale și de alimente pentru oameni, mai exact producția de orez, făină, fructe și legume.