Unde locuiesc românii cu cea mai mare putere de cumpărare
La nivelul întregii țări, venitul net anual disponibil pe cap de locuitor a crescut cu 18% în 2018, ajungând la 5.083 euro, de la 4.556 euro în 2017 și 4.181 euro în 2016.
Cluj, Timiș și Ilfov, în frunte cu Bucureștiul sunt polii tradiționali de dezvoltare ai țării, unde puterea de cumpărare e cu cel puțin 20% peste media pe țară. Județele cu putere de cumpărare ușor peste medie sunt Brașov și Sibiu.
Aflate aproape de nivelul mediei pe țară din punct de vedere al puterii de cumpărare mai sunt Prahova, Argeș, Constanța, Alba și Arad. Aici se prefigurează creșteri economice notabile, ele servind drept sateliți ai marilor centre economice și beneficiază de investițiile jucătorilor care își reamplasează activitățile în proximitatea marilor centre economice.
Primele județe aflate sub media de cumpărare sunt Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Covasna, Bacău, Iași, Brăila, Tulcea, Vâlcea, Dolj, Caraș-Severin, Gorj, Sălaj și Mureș.
În rândul celor mai jos clasate județe se află Botoșani, Vaslui, Călărași și Giurgiu, urmate în clasament de Suceava, Neamț, Vrancea, Buzău, Ialomița, Teleorman, Olt și Mehedinți.