Parlamentul European a votat pe 28 martie rezoluția legislativă referitoare la propunerea de Directivă privind cadrele de restructurare preventivă, a doua șansă și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restructurare, insolvență și remitere de datorie
Actul normativ modifică Directiva 2012/30/UE pentru promovarea soluțiilor de insolvență și preinsolvență pentru salvarea companiilor europene aflate în dificultate.
Directiva urmărește să creeze premisele pentru eficientizarea cadrului de restructurare preventivă, a cadrului pentru a doua șansă în business și să încurajeze promovarea unor măsuri calitative prin care procedurile insolvenței să devină mai eficiente prin reducerea duratei și a costurilor lor.
Amendamentele votate în Parlamentul European pun accentul pe protecția salariaților, considerați a fi o categorie vulnerabilă care ar trebui să beneficieze de un tratament preferențial. În egală măsură, se încurajează asigurarea protecției întreprinderilor mici și mijlocii care, deși ajung mult mai ușor în stare de dificultate financiară, nu dispun de resursele necesare pentru a apela la cadre de restructurare preventivă și astfel sfârșesc deseori într-o procedură de lichidare. Se vorbește în acest context și despre dezvoltarea unor instrumente de avertizare timpurie capabile să detecteze și să semnaleze circumstanțele susceptibile să conducă la starea de insolvență.
Conform expunerii de motive prezentate în textul inițial al propunerii de directivă, 43% dintre europeni nu ar demara o afacere de teama eșecului, iar jumătate din societățile înființate supraviețuiesc mai puțin de cinci ani. Ba mai mult, se estimează că 600 de firme europene intră în faliment în fiecare zi, 200.000 de firme ieșind anual din economie. 3 milioane de noi locuri de muncă ar putea fi create prin acordarea celei de-a doua șanse, conform analizelor UE.
Dacă în ceea ce privește procedurile de insolvență situația este clară pentru România, care are una dintre cele mai moderne legislații din Europa, conform Băncii Mondiale, la capitolul preinsolvență lucrurile stau diferit. Din cele cinci măsuri principale ale directivei, România mai are de armonizat patru, una dintre măsuri fiind implementată parțial.
„Procedurile de preinsolvență au mai fost aplicate cu succes în România în perioada interbelică, când în ciuda barierelor de comunicare specifice vremii, în nouă ani au fost deschise 9127 de proceduri de concordat preventiv, iar alte câteva mii au fost închise cu succes. Reintrodusă în legislație în 2010, într-un climat macroeconomic dificil, procedura nu a avut același succes până la acest moment. Este nevoie tot mai mult de o revigorare a cadrului legislativ românesc în domeniul preinsolvenței, iar noua directivă ne confirmă acest lucru. Nu doar în context național, ci la nivelul întregii Europe este important să creăm un mediu care să încurajeze accesarea măsurilor de preinsolvență de către companiile în stadii incipiente de dificultate”, menționează Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR.
Principalele măsuri din cadrul directivei cuprind: protecția sporită a drepturilor salariaților și în procedura preinsolvenței, tratarea creditorilor în mod separat, conform drepturilor lor, protejarea companiilor de denunțarea contractelor de către creditori în timpul procedurii, suspendarea temporară a executării silite, stimularea finanțărilor prin acordarea unei superpriorități în cazul deschiderii unei proceduri ulterioare.
Următoarea etapă după votul în Parlamentul European este aprobarea directivei de către Consiliul Uniunii Europene. După aprobarea de către Consiliul Uniunii Europene, termenul limită pentru transpunerea directivei în legislația națională este de doi ani de la data intrării în vigoare, cu anumite excepții prevăzute expres în cuprinsul Directivei și pentru care se acordă termene diferite în vederea transpunerii. Directiva europeană va intra în vigoare în 20 de zile de la publicarea ei în Jurnalul Oficial al UE.
Principalele direcții trasate în directivă sunt: acordarea unui tratament preferențial creanțelor salariale sau chiar exceptarea acestora de la măsurile de restructurare preventivă/suspendarea executărilor silite; tratarea creditorilor în mod separat prin împărțirea acestora pe categorii care să asigure protecția corespunzătoare a drepturilor lor; clauzele contractuale care permit creditorilor să denunțe contractele încheiate cu debitorul pentru motivul deschiderii/formulării unei cereri de deschidere a unei proceduri de restructurare preventivă sau al suspendării executărilor silite nu ar trebui să fie permise; posibilitatea de a solicita instanței suspendarea temporară a executărilor silite care ar putea afecta negocierile debitorului și ar reduce șansele acestuia de redresare; stimularea finanțărilor prin acordarea unei superpriorități în cazul deschiderii unei proceduri ulterioare de insolvență/faliment, precum și excluderea lor din sfera actelor anulabile.