Prima pagină » Economic » Uniunea Europeană și SUA încearcă să își alinieze pozițiile privind relațiile cu Rusia și China

Uniunea Europeană și SUA încearcă să își alinieze pozițiile privind relațiile cu Rusia și China

Uniunea Europeană și SUA încearcă să își alinieze pozițiile privind relațiile cu Rusia și China

Liderii Uniunii Europene și Statelor Unite vor încerca să își alinieze pozițiile privind relațiile cu Rusia și China, cu ocazia reuniunii programate săptâmâna viitoare la Washington, printre subiecte figurând relațiile comerciale și situația activelor ruse blocate în virtutea sancțiunilor internaționale.

Președintele SUA, Joseph Biden, se va întâlni pe 20 octombrie, la Washington, cu președinții Consiliului European și Comisiei Europene, Charles Michel și Ursula von der Leyen. Va fi emis un comunicat al summitului UE-SUA prin care va fi reafirmată susținerea pentru Ucraina, iar Rusia va fi somată din nou să oprească invazia militară, conform unui proiect obținut de grupul media Bloomberg.

Un alt paragraf al proiectului de comunicat condamnă atacurile islamiștilor palestinieni împotriva Israelului și conține referiri la posibilitatea oferirii de asistență umanitară populației civile, ”prin cooperarea cu partenerii”.

Liderii de la Bruxelles și Washington vor încerca să facă progrese spre un acord în sensul utilizării activelor Rusiei blocate prin sancțiunile impuse de Occident din cauza invaziei ruse în Ucraina. De asemenea, Joe Biden, Ursula von der Leyen și Charles Michel vor încerca să găsească soluții comune de contracarare a tentativelor de evitare a plafonului prețurilor la petrolul rusesc.

În plus, Statele Unite și Uniunea Europeană vor încerca să își alinieze pozițiile privind China, prin menținerea contactelor comerciale cu Beijingul, dar și prin contracararea riscurilor. ”Nu ne decuplăm de China și nu ne îndepărtăm. Dar recunoaștem că reziliența economică necesită limitarea riscurilor și diversificarea resurselor”, arată proiectul declarației summitului UE-SUA, vizualizat de Bloomberg. Uniunea Europeană intenționează să lanseze investigații privind capacitățile excesive în relațiile comerciale cu Beijingul.

În relația bilaterală, Bruxellesul și Washingtonul vor încerca să ajungă la acorduri privind mineralele esențiale și comerțul cu oțel și aluminiu. Taxele vamale impuse de Washington ar putea fi anulate, la fel și măsurile de retorsiune aplicate de UE.

Un acord în domeniul mineralelor rare le-ar permite companiilor europene să beneficieze de unele dintre facilitățile acordate de Washington prin Legea Reducerii Inflației, un program care conține subvenții destinate companiilor americane.

Citește și:

UE va acorda Republicii Moldova asistentă financiară și militară suplimentară, pentru intensificarea rezilienței în fața amenințărilor

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și