UNSAR: Turiștii cu asigurări de călătorie au primit despăgubiri de circa 160 milioane lei în ultimii cinci ani. Principala destinație a banilor
Turiștii care au avut accidente sau alte situații neplăcute acoperite de asigurarea de călătorie au primit de la companiile de la care au cumpărat polițele despăgubiri, în medie, de 32 de milioane de lei pe an, în ultimii cinci ani.
Companiile de asigurări membre ale Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), care peste 90% din piața locală, au plătit turiștilor despăgubiri de aproape 160 milioane lei în baza asigurărilor de călătorie, în ultimii cinci ani, arată o analiză a asociației, dată publicității vineri.
Media aritmetică este de 32 de milioane de lei pe an, dar conform celei mai recente informări anuale, asigurătorii din România au achitat în 2023 despăgubiri în baza asigurărilor de călătorie de aproape 50 milioane lei, adică aproape 10 milioane de euro. Suma plătită în 2023 de companiile membre UNSAR a fost în creștere cu peste 32% față de 2022 și cu 171% față de 2021.
„Depinde doar de noi să călătorim în siguranță”
Cea mai mare parte a sumei de 160 de milioane de lei (86%) a fost achitată pentru acoperirea serviciilor medicale de urgență de care au beneficiat turiștii în vacanțe sau în alte tipuri de călătorii, potrivit datelor UNSAR.
Este vorba despre îmbolnăviri, dar și de accidente, inclusiv ca urmare a practicării unor sporturi de sezon. Printre serviciile medicale pentru care s-au plătit despăgubiri se numără consultații și tratamente, intervenții chirurgicale de urgență, spitalizare impusă de survenirea unor boli sau accidente, servicii stomatologice, tratament pentru infecția cu COVID-19, servicii de ambulanță, servicii de repatriere medicală sau, din păcate, chiar repatriere în caz de deces etc.
Pe de altă parte, despăgubirile achitate în baza acoperirii STORNO reprezintă 11% din totalul celor 160 milioane lei. Aici vorbim despre rambursarea contravalorii pachetelor turistice achiziționate, atunci când intervin situații care duc la imposibilitatea de a mai pleca în călătorie (spre exemplu: decesul sau îmbolnăvirea asiguratului / soțului / soției acestuia sau a unei rude de gradul 1 sau 2, distrugerea locuinței de domiciliu a asiguratului, accident rutier etc.).
Restul de 3% din totalul despăgubirilor plătite a reprezentat cheltuieli cu asistența rutieră sau pierderea bagajelor și/sau a documentelor, dar și pentru acoperirea prejudiciilor cauzate terțelor persoane.
„Azi, de Ziua Mondială a Turismului, ne dorim ca toți turiștii să se informeze și să aibă parte de călătorii asigurate – indiferent că vorbim despre vacanțe sau de călătorii în interes de afaceri. Depinde doar de noi să călătorim în siguranță, protejați financiar de o poliță de asigurare”, a declarat Alexandru CIUNCAN, președinte & director general al UNSAR.
Înființată în 1994, UNSAR reprezintă 21 de companii de profil, cu o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică.
Sursa foto: Profimedia – caracter ilustrativ