Ursula von der Leyen cere intensificarea procesului integrării Balcanilor de Vest în UE / Scholz evidențiază importanța strategică a regiunii
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat, cu ocazia unei reuniuni desfășurate în Albania, pentru intensificarea procesului de integrare a națiunilor din Balcanii de Vest în Uniunea Europeană, în timp ce cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a cerut reducerea tensiunilor între Serbia și Kosovo și a evidențiat importanța strategică a regiunii, în contextul invaziei militare ruse în Ucraina.
Menționând diversele crize internaționale, Ursula von der Leyen a evidențiat, la reuniunea ”Procesului Berlin”, desfășurată în orașul Tirana, necesitatea continuării procesului de extindere a Uniunii Europene, o organizație care a demonstrat că este posibil să asigure ”pace durabilă și prosperitate sustenabilă”.
”Procesul Berlin a început în 2014. Și merită să ne uităm în documentele de atunci: «Obiectivul este să obținem progrese reale în procesul de reformă și în cooperarea economică regională». Am creat deja o bază bună prin Planul Economic și de Investiții în valoare de 30 de miliarde de euro, care furnizează rezultate. Jumătate din plan, 16 miliarde de euro, este deja implementat. Dar trebuie să facem mai mult”, a declarat Ursula von der Leyen, conform textului discursului, publicat pe site-ul Comisiei Europene.
”Economiile noastre, cea a Balcanilor de Vest și piața unică europeană, încă sunt prea departe una de cealaltă. Economiile Balcanilor de Vest reprezintă 35% din media Uniunii Europene. Trebuie să mobilizăm potențialul Balcanilor de Vest și să îl apropiem de piața unică europeană. Acesta este obiectivul planului de creștere economică. Din experiența extinderii, știm că forța acestui proces constă în valorile care ne unesc cu națiunile devenite treptat membre ale Uniunii Europene. Dar a doua forță este dezvoltarea economică. La fiecare val de extindere, nu doar statele care au devenit membre UE au avut o accelerare a dezvoltării economice, ci s-a îmbunătățit și situația Uniunii Europene, întrucât piața unică a devenit mai mare”, a subliniat Ursula von der Leyen.
Președintele Comisiei Europene a anunțat că, în cadrul Planului de Creștere Economică, Uniunea Europeană vrea să le ofere companiilor din Balcanii de Vest acces în anumite sectoare ale pieței comunitare, spre exemplu prin facilitarea transporturilor de bunuri și servicii, pe piața energiei și în domeniul digital.
”Sunt necesare și reforme profunde pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, însoțite de finanțări pentru investiții ale Uniunii Europene”, a insistat Ursula von der Leyen.
Scholz: Invazia Rusiei amenință arhitectura de securitate a Europei / Viitorul Balcanilor de Vest este în UE
Prezent la eveniment, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a insistat pentru reducerea tensiunilor între Serbia și Kosovo și a avertizat asupra riscurilor generate de conflictele din vecinătatea Uniunii Europene.
”Din punctul meu de vedere, este important să continuăm eforturile pentru a ne asigura că Serbia și Kosovo primesc perspective comune pentru integrarea în Uniunea Europeană. Au fost unele progrese în ultima vreme, spre exemplu printr-un acord privind un tratat de bază între cele două țări, care descrie o posibilă cale de normalizare, astfel încât cele două țări să devină la un moment dat membre ale Uniunii Europene. De aceea, este foarte important să tratăm cu foarte mare seriozitate noua escaladare a crizei. Spre exemplu, atacurile contra polițiștilor din Kosovo au fost iresponsabile. Ambele guverne trebuie să depună eforturi pentru evitarea escaladării crizei (…)”, a declarat Olaf Scholz la reuniunea din Tirana, potrivit stenogramei discursului, publicată pe site-ul Guvernului german.
Olaf Scholz a atras atenția că ”agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei rămâne o amenințare majoră la adresa păcii și arhitecturii de securitate a Europei”.
”Acum, atacurile teroriste comise de grupul Hamas împotriva Israelului și a cetățenilor israelieni generează o nouă situație dramatică pentru noi în Orientul Mijlociu. Această reuniune este, evident, o bună oportunitate. Ne concentrăm asupra a ceea ce este important pentru viitorul statelor din Balcanii de Vest, respectiv perspectiva de a adera la Uniunea Europeană”, a subliniat Olaf Scholz.
Foto: Profimedia
Citește și:
Uniunea Europeană lansează o operațiune umanitară în Fâșia Gaza