VIDEO | Va avea România suficiente gaze naturale pentru la iarnă? Răspunsul ministrului Energiei, Sebastian Burduja
This browser does not support the video element.
România are șanse să treacă de iarnă fără a apela la importuri de gaze naturale, în funcție de temperatura din termometre, dar și de necesarul de peste Prut, a explicat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, luni, într-o conferință de presă.
Ministrul Energiei a subliniat că România și-a îndeplinit, chiar a depășit, la nivelul zilei de luni, obligațiile de înmagazinare a gazelor naturale, în perspectiva sezonului rece.
„În actul normativ aferent pregătirii pentru iarnă, au fost dezvoltate mai multe scenarii care țin de media temperaturilor și inclusiv de posibilitatea ca România să susțină alte state, în speță să-i susțină pe frații noștri de peste Prut. Într-un scenariu moderat, România nu va avea niciun fel de problemă, având în vedere gradul de umplere”, a afirmat, luni, ministrul Energiei.
Cât de mari sunt stocurile de gaze
Sebastian Burduja a anunțat că România are, luni, un grad de umplere a depozitelor de gaze naturale de 100,6%, deci peste 100% din rezerva tehnică disponibilă la nivelul capacităților de stocare, respectiv cu 417 milioane de metri cubi mai mult față de anul trecut, în aceeași perioadă.
„Cu ceea ce mai producem și în sezonul rece, chiar dacă e o producție mai mică din rațiuni tehnice, cu ceea ce avem înmagazinat, ar trebui să trecem fără să apelăm la importuri peste această iarnă. Dacă va fi iarnă foarte grea, dacă Republica Moldova va solicita sprijinul României la un nivel pe care să nu-l putem acoperi din ceea ce avem stocat și producție, avem opțiunea de a lua gaze din Azerbaidjan, avem în continuare această opțiune securizată dinainte a mandatului meu și este valabilă până în primăvara viitoare, vorbim de un miliard de metri cubi pe care putem să-i tragem la nevoie sau o eventuală achiziție a gazului sub formă lichefiată din Grecia, cel mai probabil, sau altă variantă”, a spus ministrul Energiei.
România are capacitatea de înmagazinare operabilă de 3,17 miliarde de metri cubi. Cu gradul de umplere de 100,61%, respectiv un volum de 34 TWh, România se poziționează pe primul loc la nivel european, a doua țară fiind Spania, cu 100,41%, tot cu 34 TWh), conform datelor Gas Infrastructure Europe (GIE). La nivelul UE, gradul de înmagazinare a gazelor a ajuns, pe 15 octombrie, la o medie de 97,89%.
Conform datelor GIE citate, valabile la 14 octombrie, cantitățile de gaze înmagazinate reprezintă 29,7% din consumul anual al României. Media la nivelul UE este apropiată, de 29,5%.