Valoarea primelor brute subscrise pe segmentul RCA a crescut cu peste 50% în primele nouă luni din 2022. Evoluția pieței asigurărilor din România

Publicat: 20 12. 2022, 18:08
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Piața asigurărilor din România a crescut în primele nouă luni din 2022 la 13,4 miliarde de lei, respectiv cu 28% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată cel mai recent raport al Autorității de Supraveghere Financiară, dat publicității marți.

Din totalul primelor brute subscrise de societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF și sucursalele prezente pe piața din România (FoE), de aproximativ 13,4 miliarde lei, volumul total al subscrierilor pentru activitatea de asigurări generale s-a situat la 10,8 miliarde lei, în creștere cu 34% față de perioada ianuarie – septembrie 2021, deținând o pondere de 81% din valoarea totală a primelor brute subscrise (PBS) de asigurătorii autorizați și reglementați de ASF și sucursale. Pentru segmentul asigurărilor de viață, valoarea totală a primelor brute subscrise a fost de 2,6 miliarde lei, în creștere cu 5% comparativ cu primele 9 luni aferente anului 2021.

Creștere a segmentului RCA

Piața de asigurări de răspundere civilă auto RCA – pe care activează șapte asigurători autorizați de ASF pentru derularea de activități de asigurare RCA, număr diminuat de la nouă, în urma retragerii autorizației City Insurance, și, ulterior, a ieșirii de pe piața RCA a societății Uniqa Asigurări – a crescut comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

„Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile autorizate și reglementate de ASF în primele nouă luni ale anului 2022 s-a situat la 5,4 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor. Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu circa 53%”, arată raportl ASF.

Exprimat în unități anuale – pentru a ține seama de durata diferită a polițelor – numărul de contracte RCA încheiate până la 30 septembrie 2022 a fost de 4,68 milioane contracte, în scădere cu 10% față deaceeași perioadă a anului anterior. Primele brute subscrise pentru RCA au avut o evoluție ascendentă începând cu anul 2018, atingând un nou maxim la finalul lunii septembrie 2022. La 30 septembrie 2022, cele mai mari ponderi au fost deținute de polițele cu o valabilitate de 12 luni.

Potrivit RCA, în primele nouă luni ale anului 2022 se remarcă o preferință mai mare pentru contractele cu o valabilitate de 12 luni, comparativ cu anii precedenți.

Din punct de vedere al structurii portofoliilor de clienți, la 30 septembrie 2022, ponderea contractelor încheiate cu persoane fizice la nivelul întregii piețe s-a situat la nivelul de aproximativ 74%.

Pe ansamblul întregii piețe, la 30 septembrie 2022, prima medie RCA anualizată s-a situat în jurul valorii de 1.152 lei, în creștere cu 71% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.

Record de plăți pe asigurările de viață

O creștere consistentă se vede în Raportul ASF privind evoluția pieței asigurărilor în primele nouă luni ale anului 2022 în ceea ce privește cuantumul plăților făcute.

Astfel, valoarea indemnizațiilor brute, maturităților și răscumpărărilor plătite aferente asigurărilor de viață a ajuns, în primele nouă luni ale anului 2022, la 1,17 miliarde de lei, înregistrând o creștere de 38% față de perioada similară din anul anterior. Este vorba de un record, comparativ cu valorile de 750-760 de milioane de lei, care era  media primelor nouă luni din perioada 2017-2021, după cum notează publicația ASF studiifinanciare.ro.

Datele agregate de Autoritate arată că sumele brute plătite (indemnizații, maturități și răscumpărări), cumulat, de către primele zece societăți de asigurări au reprezentat aproximativ 99% din totalul sumelor brute plătite la nivelul segmentului de asigurări de viață.

În ceea ce privește subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuințe se simte o creștere modică, pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2022, când au înregistrat o valoare mai mare cu aproximativ 12% comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent, în timp ce indemnizațiile brute plătite au crescut cu circa 16%. Numărul de contracte noi, încheiate în perioada de raportare, s-a menținut la un nivel similar cu cel înregistrat în primele 9 luni ale anului 2021.

Asigurările obligatorii de locuințe sunt reprezentate de rezultatele activității Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID). Conform prevederilor legale, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, menit să acopere trei riscuri de bază specifice României: cutremur, inundații și alunecări de teren.

Comparativ cu aceeași dată a anului anterior, la 30 septembrie 2022, primele brute subscrise au crescut cu aproximativ 1,4%, iar indemnizațiile brute plătite au înregistrat o diminuare de aproximativ 47%. Numărul de contracte noi, încheiate în perioada de raportare, a crescut cu circa 0,5%.

Potrivit ASF, pe ansamblul pieței asigurărilor de locuințe (obligatorii și facultative), la 30 septembrie 2022, s-a înregistrat o creștere a primelor brute subscrise de aproximativ 9% comparativ cu aceeași dată a anului precedent, în vreme ce indemnizațiile brute plătite au crescut cu circa 12%.