Vara aceasta, există PATRU ZILE în care șoferii români vor putea fi trași pe dreapta dintr-un alt motiv decât o amendă. Ce li se va cere

Publicat: 09/06/2015, 18:36

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că studiul de circulație va fi organizat în zilele de 10, 17, 24 iunie și 19 august 2015.

„Acest studiu constituie baza de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocarea bugetelor și ajustarea strategiilor de dezvoltare.Acțiunea se va desfășura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga rețea de drumuri naționale din România”, potrivit CNADNR.

În aceste puncte vor fi echipe de recenzori și agenți de circulație care vor invita conducătorii de vehicule pe o banda de rezervă – acostament sau banda I-a – și le vor adresa un set de întrebări. Ei vor fi întrebați despreoriginea plecării în cursa (ex.: București, Zalău),destinația cursei (ex.: Suceava, Budapesta),ruta (ex.: București – Pitești – Sibiu – Deva – Arad – Nădlac),scopul călătoriei (ex.: turistic, afaceri, naveta, alte scopuri),pentru vehicule de transport marfă: felul mărfii,pentru vehicule de pasageri: numărul de pasageri.

CNADNR a precizat că datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducătorului auto sau alte date de înmatriculare – identificare nu vor fi înregistrate.

„Menționăm că întrebările vizează direcțiile de deplasare, scopul deplasării, natura transportului, informațiile solicitate fiind complet anonime”, conform unui comunicat al CNADNR.

Recenzorii vor purta ecusoane și vor consemna răspunsurile pe formulare tipărite.

„Fiind vorba despre o acțiune de interes public, CNADNR SA roagă conducătorii de vehicule să colaboreze cu recenzorii astfel încât ancheta să se desfășoare în condiții optime și într-un timp cât mai redus”, se mai arată în comunicatul companiei.

(Video: Arhivă/controalele Direcției Antifraudă de pe litoral, în zilele mini-vacanței de 1 mai)

Atenție, șoferi! Vara aceasta, există PATRU ZILE în care veți putea fi trași pe dreapta dintr-un alt motiv decât o amendă. Ce vi se va cere – http://goo.gl/tsS97l

Posted by Gandul on Tuesday, June 9, 2015

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
A murit cea mai frumoasă actriță. Marea doamnă s-a stins. Toți o știau din telenovele
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cristina Șișcanu vorbește despre cum și-a educat copiii: „Am crescut cumva 3 copii total diferiți....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor